MAI Peste 20 de străini au fost legitimați și alți trei aflați în situații ilegale au fost depistați de polițiștii de imigrări în cooperare cu structuri cu atribuții în domeniu

La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de imigrări din municipiul Bucureşti şi cei din judeţele Botoșani și Timiș au desfăşurat mai multe acțiuni, pe raza de competenţă, având ca scop combaterea şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României. Peste 20 de străini au fost legitimați și alți trei au fost luați în custodie publică.  
 
În perioada 22 – 24 septembrie a.c., poliţiştii de imigrări din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti-Serviciul Depistări și Combaterea Șederii și Muncii Ilegale a Străinilor și cei din judeţele Botoșani și Timiș au desfăşurat, o serie de activităţi specifice pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competenţă.
 
Astfel, la data de 22 septembrie a.c., polițiștii de imigrări din București au depistat un tânăr de 28 de ani, din Algeria, bănuit de trecere frauduloasă a frontierei de stat.  Acesta a fost introdus în Centrul de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.
La ieşirea din ţară, pe numele străinilor va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
 
O zi mai târziu (23 septembrie a.c.), polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Timiș au preluat de la colegii lor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Moise Groza” Timiș un tânăr de 19 ani, din Afganistan, bănuit de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Un alt străin din Republica Moldova, în vârstă de 43 de ani, bănuit de tentativă la infracțiunea de trecere a frontierei de stat a fost preluat de polițiștii de imigrări de la colegii lor din cadrul Secției 1Poliție Timișoara, sâmbătă, 24 septembrie a.c..
 
Persoanele în cauză au fost introduse în Centrul de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.
 
De asemenea, la ieşirea din ţară, pe numele acestora va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile actului normativ menționat anterior.
Alți 23 de străini, cu vârste cuprinse între 21 și 52 de ani, din Pakistan și Sri Lanka, au fost legitimați de polițiștii de imigrări din Botoșani în cadrul unei acțiuni desfășurată la data de 24 septembrie a.c..
Au fost verificate trei unități de cazare, dar și zonele aglomerate (gară, autogări etc.), nefiind constatate situații de încălcare a legislației în domeniu.
Polițiștii de imigrări vor continua acțiunile și în perioada următoare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preotul paroh de la biserica Sf. Mina face un apel la Primăria Constanța Stălpișorii montați au blocat accesul pompierilor ce interveniseră la incendiul din această seară

04 May 2024 532

În municipiul Constanța Un lumânărar de la biserica Sf. Mina, din parcul Tăbăcăriei , a luat foc. Pompierii au intervenit

04 May 2024 1068

Pregătiri la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța pentru noaptea de Înviere (Galerie FOTO)

04 May 2024 456

Mesajul PS Varlaam „ Lumina lui Hristos să intre şi să aducă prezenţa lui cerească”

04 May 2024 289

Un tip de pensie va dispărea de la 1 septembrie 2024. Care este aceasta?

04 May 2024 598

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

04 May 2024 344

Accident rutier pe strada Ștefăniță Vodă, Constanța. S-a spart și o conductă de gaz (FOTO+VIDEO)

04 May 2024 1829

RAJA anunță furnizarea apei cu presiune scăzută în Lumina, Corbu și Năvodari, județul Constanța

04 May 2024 563

Băut și fără permis de conducere s-a izbit cu mașina de un copac, în județul Tulcea. Ce alcoolemie avea șoferul?

04 May 2024 496

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier la ieșirea din Izvoarele, județul Tulcea

04 May 2024 484

Un tânăr din Satu Mare și o educatoare din Marea Britanie, condamnați la Constanța, pentru droguri!

04 May 2024 466

Alegeri electorale 2024 Alianța pentru Unitatea Rromilor (AURr) Constanța, contestație respinsă în instanță

04 May 2024 323

Caz șocant în Timiș, de Sâmbăta Mare. Un bărbat și-a dat foc în încercarea de se sinucide

04 May 2024 231

MAI Pe litoral, jandarmii sunt prezenţi în toate staţiunile aglomerate cum sunt Mamaia şi Costineşti (VIDEO)

04 May 2024 301

Week-end promițător și foarte ofertant în Constanța

04 May 2024 323