Poliția Municipiului București -Polițiștii Secției 6 Poliție au reținut tânăr, în vârstă de 26 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de tâlhărie calificată

Nr. 15 din 23 ianuarie 2024
 
 
 
 TÂNĂR REȚINUT DE POLIȚIȘTII CAPITALEI
PENTRU TÂLHĂRIE CALIFICATĂ
 
La data de 21 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 6  Poliție au reținut tânăr, în vârstă de 26 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de tâlhărie calificată.
 
Cercetările au fost declanșate la data de 13 ianuarie 2024, când polițiști din cadrul Secției 6 Poliție au fost sesizați, de către o femeie, în vârstă de 56 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 17.30, în timp ce se deplasa pe o stradă din Sectorul 2, o persoană ar fi agresat-o fizic, după care ar fi deposedat-o de geanta pe care o purta.
 
Astfel, din investigațiile efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către un tânăr, în vârstă de 26 de ani.
 
La data de 21 ianuarie 2024, tânărul a fost depistat și condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, față de bănuit a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
 
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 6 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
 
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.