Poliția Română3 elicoptere, dotate cu sisteme de monitorizare video de mare precizie (FLIR), au fost introduse în misiunile curente ale poliţiei rutiere

Nr. 644 din 29 aprilie 2024
 
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR RUTIERI, PENTRU MONITORIZAREA TRAFICULUI ŞI CONSTATAREA ABATERILOR RUTIERE CU AJUTORUL ELICOPTERELOR
 
Începând cu luna martie a.c., 3 elicoptere, dotate cu sisteme de monitorizare video de mare precizie (FLIR), au fost introduse în misiunile curente ale poliţiei rutiere. Astfel, sub coordonarea ofiţerilor din cadrul Direcției Rutiere - Inspectoratul General al Poliției Române, au fost efectuate mai multe misiuni cu scopul de a creşte gradul de siguranţă rutieră, cu precădere în zonele predispuse la producerea accidentelor rutiere.
Video: https://youtu.be/g261N7x0BMY
 
Cele 3 elicoptere au fost achiziţionate prin proiectul „HeliPol – Acţiune integrată pentru creşterea siguranţei traficului rutier”, proiect cofinanţat din fonduri europene nerambursabile.
 
Elicopterele au acţionat pentru monitorizarea traficului rutier, precum şi pentru identificarea de abateri rutiere. Astfel, principala abatere rutieră constatată cu ajutorul acestora şi a sistemului certificat de tip FLIR a fost depășirea neregulamentară.
 
Conform statisticilor oficiale ale Poliţiei Române, pentru depăşirea neregulamentară, în ultimul an, au fost înregistrate 200 de accidente rutiere grave, în urma cărora 104 persoane au decedat şi 160 au fost rănite grav.
 
Până în prezent, cu ajutorul elicopterelor şi a echipamnetelor certificate, au fost identificate 40 de depăşiri neregulamentare, încălcându-se astfel prevederile O.U.G. nr. 195/2002, precum si alte fapte.
 
 
Exemple:
 

1. La data de 26 martie 2024, ora 12.38, pe DN6, km34+100, un bărbat, în timp ce conducea o autoutilitară, ar fi depăşit un alt autovehicul încălcând marcajul longitudinal dublu continuu.
 
2. La data de 26 martie 2024, ora 13.41, pe DN6, km38+900, un bărbat. în timp ce conducea un autovehicul, ar fi depăşit un altul încălcând marcajul longitudinal dublu continuu.

 
3.       La data de 26 martie 2024, ora 13.17, pe DN6, km29+000, un bărbat, în timp ce conducea o autoutilitară, ar fi depăşit un autovehicul încălcând marcajul longitudinal continuu.
 
4.       La data de 28 martie 2024, ora 17.10, pe DN65, km41+600, un bărbat, în timp ce conducea un autovehicul, ar fi depăşit un camion încălcând marcajul longitudinal continuu.
 
5.       La data de 30 martie 2024, ora 13.27, pe DN3, km15+000, un bărbat, în timp ce conducea un autovehicul, ar fi depăşit un altul încălcând marcajul longitudinal continuu.
 
6.       La data de 25 aprilie 2024, ora 15.38, pe DN3, km17+100, un bărbat, în timp ce conducea o autoutilitară, ar fi depăşit un autovehicul încălcând marcajul longitudinal dublu continuu.
 
7.       La data de 25 aprilie 2024, ora 12.57, pe DN3, km18+100, un bărbat, în timp ce conducea un autovehicul, ar fi depăşit un autotren încălcând marcajul longitudinal dublu continuu.
 
În toate cazurile, conducătorii auto au fost sancționați cu 6 - 8 puncte amendă, respectiv cu sume cuprinse între 990 – 1.320 de lei, iar, ca măsură complementară, le-au fost reținute permisele de conducere, pentru 60 de zile.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.