Poliția Română - Bunuri contrafăcute puse în circulație

Nr. 51 din 16 ianuarie 2024
 
28 DE PERCHEZIŢII ÎNTR-UN DOSAR DE PUNEREA ÎN CIRCULAȚIE A UNUI PRODUS PURTÂND O MARCĂ IDENTICĂ SAU SIMILARĂ CU O MARCĂ ÎNREGISTRATĂ PENTRU PRODUSE IDENTICE ORI SIMILARE
 
Astăzi, 16 ianuarie, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală, pun în aplicare 28 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București (14) și județele Bihor (3), Constanța (7), Sibiu (3) și Ilfov (1), la sediile sociale (punctele de lucru, depozite) ale unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane cercetate pentru punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
 
Din materialul probator administrat până în prezent a reieșit faptul că reprezentanții unor societăți comerciale, în perioada 1 ianuarie 2022 – și până în prezent, prin intermediul a 7 site-uri, ar fi oferit spre comercializare produse electronice și accesorii pentru telefoane mobile ale unor mărci consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.
 
Bunurile contrafăcute ar fi fost importate din state terțe, însă, în documentele declarate la Autoritatea Vamală Română, descrierea comercială s-ar fi realizat sub forma unor componente electronice, fără a fi specificată marca, regăsindu-se astfel denumiri generice: încărcătoare, baterii, cabluri telefon, ceasuri inteligente, boxe portabile, căști, huse telefon, căști bluetooth, curea ceas smart, dock-uri și suporturi, huse telefon din material sintetic, accesorii pentru telefon.
 
Mărfurile susceptibile a fi contrafăcute ce vor fi descoperite în urma percheziționării celor 28 de locații vor fi indisponibilizate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor în cauza penală.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
 
Echipele participante la operaţiune sunt constituite din poliţişti din cadrul I.G.P.R. - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, serviciilor de investigare a criminalității economice Bihor, Constanța, Sibiu și Ilfov, specialiști criminaliști din cadrul Institutului Național de Criminalistică și inspectoratelor de poliție județene, precum și din luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.