Poliția Română - Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu

BULETIN DE PRESĂ
 
Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu
 
Polițiștii Secției 6 Rurală Beliu cercetează un bărbat de 45 de ani, cetățean macedonean, care, la data de 16 octombire a.c., ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis pe numele său, de magistrații Judecătoriei Ineu. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate într-un dosar penal, întocmit pentru încălcarea ordinului de protecție.
  •  
                                              
                                              Infracțiuni rutiere
 
La data de 16 octombrie a.c., polițiștii orașului Sebiș au depistat un bărbat de 34 de ani, din Chisindia, în timp ce conducea un autoturism în Sebiș. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 1,33 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
A mai fost depistat, de polițiștii orașului Nădlac, un bărbat de 57 de ani, din județul Prahova, în timp ce conducea un autocamion pe D.N. 7, în Nădlac. Testarea cu aparatul alcooltest a idnicat o îmbibație alcoolică de 0,47 mg./l. alcool pur în aerul expirat. În ambele cazuri a fost dispusă recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, cei în cauză fiind cercetați penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
  •  
 
Acțiune preventivă, în municipiu
 
Polițiștii din municipiu, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, au desfășurat o acțiune preventivă, pe raza de competență, cu scopul menținerii unui climat de ordine și liniște publică și impunerii respectării legislației rutiere.
În cadrul activității au fost legitimate 81 de persoane și verificate 68 de autovehicule. Au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.850 de lei, fiind totodată reținut 1 permis de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.
Aceste acțiuni au caracter permanent și se desfășoară atât în municipiu cât și în județ.
  •  
 
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participanții la trafic, a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.
            Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 98 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 43.000 de lei, din care 34 pentru nerespectarea vitezei legale în localități și în afara acestora.
            Au fost reținute 8 permise de conducere și retrase 9 certificate de înmatriculare.

            Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări.
 
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.