Poliția Română - Șofer ucrainian de cisternă cu GPL, reținut pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe

Nr. 1.241 din 26 octombrie 2023
 
POSIBIL DEZASTRU EVITAT: ȘOFER DE CISTERNĂ CU GPL, REȚINUT PENTRU CONDUCEREA UNUI VEHICUL SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI SAU A ALTOR SUBSTANŢE
 
La data de 25 octombrie 2023, ora 21.18, polițiștii Brigăzii Autostrăzi a fost sesizat, prin 2 apeluri 112, despre faptul că o cisternă, înmatriculată în Ucraina, circulă haotic pe Autostrada A2, pe sensul de mers către București.
 
Din informațiile primite în timp real de la apelanți, cu privire la poziția vehicului, polițiștii au reușit interceptarea acestuia pe autostradă, la kilometru 135, în zona municipiului Fetești, județul Ialomița.
 
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat, de 44 de ani, cetățean ucrainean.
 
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
 
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
 
Cisterna respectivă este destinată transportului de gaz petrolier lichefiat, iar, la momentul depistării, aceasta era încărcată cu 19,61 tone de combustibil.
 

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
 
Totodată, polițiștii au dispus măsura reținerii conducătorului auto, pentru 24 de ore, iar, în  cursul acestei zilei, va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
 
Mulțumim cetățenilor, pentru spiritul civic de care au dat dovadă!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.