Comunicat de presă MApN Mesajul Ministrului Apărării Naţionale cu prilejul Zilei Armatei României

25 Octombrie este o zi importantă pentru ţara noastră - Ziua Armatei României, sărbătoare cu o rezonanţă specială în conştiinţa şi istoria poporului român, moment cu valoare de simbol al împlinirii naţionale. La data de 25 octombrie 1944, ostaşii Armatei noastre eliberau localităţile Carei şi Satu Mare din Ardealul răpit prin Dictatul de la Viena.
Anul acesta sărbătorim 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, 70 de ani de pace, 70 de ani departe de ororile unui război care a marcat întreaga omenire. Din statisticile oficiale, preţul plătit de ţara noastră, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost unul dureros, România înregistrând peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri şi invalizi de război (dintre care circa 92.000 de militari şi-au pierdut viaţa).
În semn de preţuire pentru cei care au scris cu sângele şi sacrificiul lor, cu devotament şi curaj, istoria glorioasă a ţării, Guvernul României a declarat anul 2015 drept „Anul Veteranilor de Război”, iar Ministerul Apărării Naţionale şi-a asumat organizarea unor serii de acţiuni comemorative, pe durata întregului an, în toate marile garnizoane din ţară.
La şapte decenii de la încheierea acestui război, cu prilejul Zilei Armatei României, noi, generaţiile care le-au urmat, dar care nu i-au uitat, ne înclinăm cu respect şi recunoştinţă în faţa memoriei eroilor care şi-au pierdut viaţa pe câmpul de luptă. Transmitem, totodată, un gând de preţuire  celor 20.000 de veterani de război, 760 de văduve de război şi 102.000 văduve de veterani de război. 
Armata este una dintre instituţiile care şi-au definit menirea şi împlinit destinul de a acţiona permanent în slujba poporului, în toate momentele fierbinţi ale istoriei naţionale. Fidelă misiunilor încredinţate în toată existenţa sa – apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale, Oastea ţării a învins duritatea vremurilor şi a făurit oameni cu caractere puternice, de învingători. Alături de Biserică, Armata a reprezentat – şi continuă să fie – unul dintre pilonii pe care întreaga naţiune s-a sprijinit în momentele grele.
Ziua Armatei României constituie, pentru militarii aflaţi la datorie în ţară sau departe de hotarele ei, prilej de a cinsti şi evoca faptele de arme ale înaintaşilor care, prin jertfa lor pe câmpul de luptă, au înnobilat sensul cuvintelor ONOARE şi PATRIE.
Prin misiunile îndeplinite în ţară şi în teatrele de operaţii, militarii români se ridică la înălţimea faptelor de arme ale înaintaşilor. Gândurile noastre se îndreaptă, în aceste momente, către militarii aflaţi în misiuni, departe de cei dragi, în teatrele de operaţii din Afganistan, Balcanii de Vest, sub egida NATO ori în operaţiuni conduse de ONU, UE sau OSCE. Ei demonstrează hotărârea noastră de a ne respecta angajamentele internaţionale, de a întări statutul României de ţară furnizoare de securitate în regiune, care contribuie din plin la efortul global de instaurare a unui climat de securitate şi pace în lume. Participarea armatei noastre la operaţiuni umanitare, de menţinere a păcii şi de combatere a terorismului va rămâne un obiectiv de bază al politicii de securitate româneşti.
Traversăm, alături de aliaţii noştri, o perioadă complexă din punct de vedere al situaţiei de securitate. Criza din Ucraina şi evenimentele din flancul sudic au impus Alianţei Nord-Atlantice regândirea priorităţilor şi implementarea măsurilor de reasigurare şi adaptare a statelor membre la noua situaţie.În acest sens, s-a trecut la fundamentarea unei noi viziuni strategice, care presupune realizarea creşterii vitezei de reacţie şi constituirea unor structuri de comandă şi control pentru prevenirea şi contracararea noilor ameninţări, incluse în cadrul Planului de Acţiune pentru Creşterea Capacităţii Operaţionale a Alianţei.
România, în acord cu angajamentele asumate, implementează propriile măsuri de reconfigurare şi adaptare a capacităţilor defensive la realităţile generate de degradarea mediului de securitate din vecinătatea noastră. Unitatea de integrare a forţelor NATO (NFIU) a fost deja activată, iar Comandamentul Diviziei Multinaţionale de Sud-Est va fi constituit în scurt timp. Cele două structuri de comandă-control aliate, care vor funcţiona pe teritoriul ţării noastre, înseamnă o prezenţă vizibilă şi persistentă a NATO în România şi vor avea un rol-cheie în asigurarea legăturii dintre forţele naţionale şi cele NATO, îndeplinind funcţiuni de comandă şi control în situaţiile în care s-ar impune dislocarea noii Forţe de Reacţie Rapidă a Alianţei.  
În plan naţional, prioritatea noastră de bază va fi consolidarea capacităţii operaţionale a Armatei României. În acest sens am reuşit să asigurăm creşterea semnificativă a alocaţiilor bugetare pentru apărare, iar din anul 2017 vom asigura alocarea a 2 la sută din PIB bugetului Apărării, pentru următorii 10 ani. Tot în cadrul măsurilor de întărire a capacităţii de acţiune a structurilor militare, am sporit, în acest an, de aproape trei ori numărul exerciţiilor de pregătire şi antrenament, din cele aproape 340 de exerciţii din acest an, aproximativ 40 fiind cu participare internaţională.
O importanţă deosebită vom acorda, în continuare, şi implementării măsurilor stabilite prin parteneriatele strategice ale României, în special cel cu Statele Unite ale Americii, cu cele două dimensiuni importante ale sale, proiectul scutului antibalistic de la Deveselu şi dezvoltarea nodului multimodal din cadrul Centrului de tranzit de la Mihail Kogălniceanu.
 
Doamnelor şi domnilor generali, amirali, ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, elevi şi studenţi, soldaţi şi gradaţi profesionişti, personal civil,
 
Ziua Armatei României constituie, pentru întreaga naţiune, ocazia de a vă mulţumi pentru curajul, devotamentul şi profesionalismul dumneavoastră.
Mă alătur acestor gânduri, adresând cele mai calde felicitări şi urări de succes în activitate întregului personal al armatei, precum şi celor aflaţi în rezervă sau în retragere şi, în mod special, veteranilor de război, de ieri şi de azi, ai Armatei noastre.

Cinstim, cu preţuire şi respect, memoria eroilor căzuţi la datorie în teatrele de operaţii şi suntem alături de familiile acestora, pe care le asigurăm, încă o dată, de sprijinul nostru. Gânduri bune şi urări de sănătate transmit şi militarilor răniţi în misiunile executate în teatrele de operaţii. Curajul şi spiritul lor de sacrificiu îi inspiră şi îi întăresc pe toţi cei care au ales să-şi servească Patria în uniforma Oştirii Române.
Dumnezeu să binecuvânteze Armata României!
La mulţi ani!

 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Ultimele informații despre ambarcațiunea găsită răsturnată în mare, din partea MApN (FOTO)

05 Apr 2024 1211

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr „Postura NATO de apărare și descurajare în regiunea Mării Negre rămâne vitală”

05 Apr 2024 508

MApN Fragmente de dronă, găsite pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei

29 Mar 2024 524

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 725

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 1359

Exercițiul multinațional Justice Eagle 24, desfășurat de militarii din Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” Constanța

16 Mar 2024 626

Licitații Constanța Unitatea Militară 01556 Mangalia cumpără servicii de spălat, călcat, apretat articole textile

19 Feb 2024 660

Peste 5.000 de posturi de soldați profesioniști scoase la concurs de MApN. Ce condiții trebuie îndeplinite

13 Feb 2024 866

Unitatea Militară 02049 Constanța cumpără servicii de întreținere a aeronavelor

12 Feb 2024 786

Baza Navală Constanța, investiție importantă în trancheți și echipamente pentru acostarea fregatelor. Ce firme au luat contractul (DOCUMENT)

17 Jan 2024 778

Știri justiție Constanța Centrul de Scafandri Constanța, la judecată cu Pirotehnic New Art SRL, din Hunedoara

14 Jan 2024 770

Mesajul de Crăciun al Ministerului Apărării Naționale

24 Dec 2023 704

Ministerul Apărării Naţionale va avea anul viitor un buget în creştere cu 44,68%

18 Dec 2023 815

MApN Expoziția „100 de ani. 100 de obiecte”

15 Dec 2023 713

Întrevederea ministrului Apărării Naționale cu ambasadorul Poloniei la București

11 Dec 2023 764