MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

Angel Tîlvăr: „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO” 
Întrevederea ministrului apărării naționale cu asistentul pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al SUA
         
 
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut marți, 16 aprilie, la sediul MApN, o întrevedere cu asistentul pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al SUA, James O’Brien.
În cadrul discuțiilor, la care a participat și ES Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA la București, au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală româno-americană în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două state, precum și aspecte relevante privitoare la situația de securitate din regiunea Mării Negre, a Balcanilor de Vest și Orientului Mijlociu.
În intervenția sa, ministrul Angel Tîlvăr a evidențiat deteriorarea situației de securitate din regiune, generată de războiului de agresiune declanșat de Rusia asupra Ucrainei și necesitatea consolidării prezenței Aliate pe întregul Flanc Estic, acest aspect fiind imperativ pentru securitatea și stabilitatea regiunii extinse a Mării Negre, și nu numai.
,,Reiterăm angajamentul ferm în consolidarea și întărirea parteneriatului nostru strategic. România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”, a subliniat ministrul apărării.
Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, despre parcursul european al Ucrainei și despre continuarea sprijinului internațional pentru Kiev.
 
 
 
                                                                                                                                     Biroul de presă
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.