MApND i s c u r s u l Ministrului Apărării Naţionale

Nr. 292
15 august 2023
 
 
D I S C U R S U L
MINISTRULUI APĂRĂRII NAŢIONALE
LA CEREMONIA DE SĂRBĂTORE A ZILEI MARINEI ROMÂNE
- 15 august 2023 -
 
Excelenţa Voastră, Domnule Președinte al României,
 
Domnule Președinte al Senatului,
Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
 
Domnule Prim-ministru,
Domnilor viceprim-miniștrii
 
Doamnelor și domnilor miniștri,
 
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

 
Înalt Prea Sfinţia Voastră,
 

Excelențele Voastre membri ai corpului diplomatic,
 
Doamnelor și domnilor amirali și generali, ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați profesioniști, personal civil, elevi și studenți,
 
Distinsă audiență,
 
Sunt onorat să pot fi alături de marinarii români la cea mai importantă sărbătoare a lor, care a devenit o tradiție și o atracție a verii aici, la Constanța, și în toate porturile și localitățile din România unde există activitate și obiceiuri marinărești.
Într-o astfel de zi,  în primul rând se cuvine să ne amintim cu pioșenie și respect, de eroii marinari căzuți la datorie în numele României, pe timpul războaielor din trecut sau în ultimele decenii, în teatrele de operații ori în misiuni executate pe teritoriul național. Rememorăm faptele lor de vitejie, curaj și devotament și vom onora pentru eternitate memoria lor.
Din păcate, după decenii în care a fost un spațiu deschis pentru navigație, o regiune a cooperării și colaborării între țările riverane și partenerii din întreaga lume, războiul de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei a transformat Marea Neagră într-o zonă de confruntări armate.
Ca răspuns la aceste amenințări, Alianța a arătat că este unită, că relația transatlantică este solidă și că angajamentul asumat prin articolul V al Tratatului Nord-Atlantic este de nezdruncinat: suntem toți pentru unul și unul pentru toți.
România a adoptat cu promptitudine măsuri de consolidare a capacității de apărare, dimensionate atât la nivelul eforturilor naționale, cât și în cadru aliat prin repoziționarea forțelor NATO pe întregul flanc estic. 5.000 de militari sunt dislocați în țara noastră de Franța, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, Spania și SUA. Le mulțumesc tuturor!
Regiunea Mării Negre și-a consolidat importanța strategică pentru Alianță, lucru confirmat și la Vilnius. Războiul din Ucraina ne arată, în fiecare zi, că apărarea începe de acasă și, de asemenea, cât de important este ca România, ca țară cu ieșire la Marea Neagră, să dispună de capacități pentru a-și proteja apele teritoriale și zona economică exclusivă.
Forțele Navale sunt vârful nostru de lance în acest spațiu și vreau să vă asigur că, la nivelul conducerii Ministerului Apărării, cunoaștem în detaliu situația înzestrării Forțelor Navale. Înțelegem urgența cu care trebuie implementate programele esențiale de achiziții, iar decizia României de a crește cheltuielile pentru apărare de la 2% la 2,5% din PIB este o dovadă a angajamentului pe care îl avem pentru modernizarea forțelor noastre armate, cât și pentru capacitatea țării noastre de a furniza securitate pe întregul flanc estic al NATO.
Regret faptul că programul de înzestrare cu corvete multirol nu a putut fi finalizat însă, cu siguranță, acest proiect nu va fi abandonat și își va găsi o formă de concretizare în viitor. Avem în derulare programe foarte importante pentru Forțele Navale:  sisteme de instalații mobile de lansare rachete anti-navă; seria de programe pentru care am primit recent aprobarea Parlamentului - submarinele Scorpene, vânătoarele de mine, modernizarea navelor purtătoare de rachete, elicoptere H215M, dar principalul atu al Armatei României nu constă în capabilități militare, ci în resursa umană.
 
Dragi marinari militari,
 
Vă asigur că știm cu ce probleme vă confruntați și vă asigur că vrem să găsim cele mai bune soluții, fie că vorbim de partea financiară, fie de condițiile de viață și de muncă.
         De felul în care avem grijă de militarii activi și de respectul pe care îl acordăm celor în rezervă și în retragere depinde și decizia tinerilor de a urma o carieră militară. Iar Armata României are nevoie în acest moment să își ridice gradul de încadrare, atât cu militari activi, cât și cu rezerviști voluntari, la nivelul care să îi asigure îndeplinirea cu maximă eficiență a sarcinilor de apărare a țării.
Doresc să vă mulțumesc, domnule Președinte, domnule Prim ministru, domnule președinte al Senatului, precum și colegilor din echipa guvernamentală și celor din Parlament, pentru faptul că ne sprijiniți în eforturile de a  proiecta și adopta măsuri în domeniul politicilor de personal pentru sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională.  
În încheiere, vă mulțumesc tuturor celor care ați ales să serviți Patria în cadrul Forțelor Navale, aflați în activitate, în rezervă sau în retragere, precum și tuturor celor care activați sau v-ați desfășurat activitatea ca marinari civili, lucrători portuari sau constructori de nave.
Gânduri bune și urări de sănătate îndrept și către familiile dumneavoastră, care vă sunt alături și vă sprijină în tot ceea ce faceți. 
Fie ca Sfânta Fecioară Maria, protectoarea marinarilor români, să vă însoțească și să vă ocrotească în misiunile dumneavoastră!
 
Bun cart înainte și La mulți ani!
 
 
Biroul de presă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.