Ministerul Finanțelor Declarația unică precompletată poate fi descărcată prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV)

  • Pentru sprijinirea contribuabililor, Ministerul Finanțelor anunță că persoanele fizice pot accesa declarația unică (formularul D 212) precompletată în baza informațiilor deja cunoscute de autoritățile fiscale. Acest demers este parte dintr-o serie de măsuri implementate în scopul consolidării și eficientizării Spațiului Privat Virtual.

Rubricile precompletate conțin veniturile realizate pentru anul 2020, impozitul pe venit și contribuțiile sociale eventual datorate pentru anul 2020, respectiv veniturile estimate pentru anul 2021. Sumele sunt completate în funcție de datele deja declarate de contribuabil, cum ar fi existența unui contract de închiriere, derularea unei activități independente sau a unei activități agricole.

Descărcarea și transmiterea declarației unice se pot realiza prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV - ANAF). Acei contribuabili care nu au depus încă declarația unică pentru anul 2020 vor primi, începând de astăzi, declarația precompletată. Aceștia vor fi notificați despre încărcarea sa în SPV, dacă au acceptat comunicarea prin e-mail de la ANAF atunci când se primesc mesaje noi în portal.

Documentul transmis are rol orientativ. Acesta nu garantează nici corectitudinea sumelor, nici faptul că toate veniturile sau obligațiile fiscale care trebuie declarate se găsesc deja în forma precompletată a declarației unice. Sumele realizate și obligațiile fiscale trebuie verificate și completate de contribuabili în baza datelor efective, cunoscute de aceștia. Neprimirea declarației precompletate în contul SPV nu înseamnă că nu există obligația depunerii declarației unice de către contribuabil.

Pentru descărcarea declarației unice precompletate, persoana fizică trebuie să aibă cont în portalul SPV. Tot în cadrul SPV, se pot găsi și informații despre veniturile anilor anteriori, impozitate la sursă, precum cele din salarii, din dividende, din dobânzi sau altele.

Este important de subliniat că fiecare contribuabil trebuie să verifice datele precompletate în declarație pentru a se asigura că sumele declarate sunt cele corecte. Responsabilitatea finală privind sumele incluse în declarația unică aparține contribuabililor. În eventualitatea în care, ulterior transmiterii declarației unice, se constată erori și se dorește corectarea acestora, poate fi depusă declarația unică rectificativă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 30 aprilie 2024

30 Apr 2024 237

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 267

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu -04 aprilie 2024

04 Apr 2024 384

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 28 martie 2024

28 Mar 2024 409

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu -21 martie 2024

21 Mar 2024 412

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 22 februarie 2024

22 Feb 2024 459

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 16 ianuarie 2024

16 Feb 2024 436

Guvernul RomânieiUpgrade -Programul premierului Marcel Ciolacu - 18 ianuarie 2024

18 Jan 2024 481

Declarații de avere Maria Arnăutu, șef serviciu la SPIT Constanța. Soțul, asociat unic și administrator al Mihailidis & CO LTD SRL, cu contracte publice (DOCUMENTE)

27 Nov 2023 1185

Declarații de avere Averea și interesele deputatului USR, Eugen Terente. Este asociatul unic al unei firme din Tulcea (DOCUMENTE)

26 Sep 2023 1099

Guvernul României Programul premierului Marcel Ciolacu in data de 25 sept. 2023

25 Sep 2023 674

Programul premierului Marcel Ciolacu, luni 11 septembrie 2023

08 Sep 2023 692

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 13 iulie 2023

13 Jul 2023 495

Declarații de Avere Constanța Consilierul județean Leonard Drăgan, unic asociat și administrator în cadrul unei firme (DOCUMENTE)

09 Jul 2023 2000

Declaratii de avere Ionuț Rusu jonglează între afaceri și Primărie! Din salariul de viceprimar, Florin Cocargeanu și-a achitat creditul la bancă! (DOCUMENTE)

21 Jun 2023 3414