Proiecte de investiţii de peste 250 milioane de lei finanţate în cadrul POS CCE

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), aflată în directa coordonare a Ministerului Fondurilor Europene, a încheiat la sfârşitul lunii iunie a.c. un număr de 66 de contracte cu o valoare totală de peste 250 milioane de lei pentru finanţarea proiectelor de investiţii mari. Proiectele semnate se aflau pe lista de rezervă aferentă operaţiunii “Sprijin financiar cu o valoare cuprinsă între 1.065.001 lei şi 6.375.000 lei acordat pentru investiţii pentru IMM”, iar pentru finanţarea acestora a fost suplimentat bugetul apelului.
 
“Finanţarea proiectelor de investiţii mari ale IMM-urilor este o măsură extrem de importantă pentru susţinerea mediului privat. Proiectele semnate recent sunt dintre cele depuse în luna august 2011, care au stat neevaluate până în vara anului 2013, când Ministerul Fondurilor Europene a pus la dispoziţia Autorităţii de Management POS CCE experţi din mediul privat. Procesul de evaluare a fost finalizat în luna decembrie 2013, iar contractarea a început în acest an. Astfel, până în prezent, în cadrul acestei operaţiuni au fost semnate 259 de contracte de finanţare cu o valoare totală nerambursabilă de peste 1,12 miliarde de lei”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
 
În perioada imediat următoare vor fi acordate noi finanţări din fondurile UE alocate României prin POS CCE.
 
“Analiza implementării proiectelor POS CCE a evidenţiat economii în valoare de aproximativ 130 de milioane de rezultate ca urmare a derulării procedurilor de achiziţii, a diferenţelor dintre valorile contractate şi cele achitate. Această sumă va fi utilizată pentru finanţarea de altor proiecte aflate pe listele de rezervă sau în urma lansării de noi cereri de proiecte”, a adăugat ministrul Teodorovici.
 
Astfel, către axa prioritară 2 – “Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare pentru competitivitate” a fost realocată suma de circa 75 milioane de euro, pentru finanţarea proiectelor aflate pe lista de rezervă şi pentru noi proiecte din domeniul sănătăţii. În acelaşi timp, către axa prioritară 3 “Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor pentru sectorul privat şi public” au fost realocate fonduri de aproximativ 55 milioane de euro, la care se adăugă circa 37 milioane de euro din supracontractare. Aceste fonduri vor fi folosite pentru finanţarea proiectelor admise în urma procesului de evaluare şi nefinanţate din lipsa fondurilor disponibile.
 
În luna iunie a.c., Autoritatea de Management POS CCE a finalizat semnarea a aproape 400 de contracte cu o valoare totală de aproximativ 300 milioane de lei, contracte aferente şi altor operaţiuni de finanţare pentru IMM-uri. Valoarea fondurilor europene contractate în cadrul acestor proiecte este de peste 256 milioane de lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În cadrul proiectului CEDMOG Carl Zeiss Instruments SRL a livrat echipamente de microscopie manuală Universităţii „Ovidius“ (documente)

15 May 2017 3100

În cadrul proiectului CEDMOG Ronexprim SRL a livrat echipamente de microscopie electronică Universităţii „Ovidius“ (documente)

08 May 2017 3884

ANI a sesizat DNA în legătură cu un director din cadrul Ministerului Fondurilor Europene

13 Sep 2016 1427

Guvernul a aprobat aplicarea corecțiilor financiare solicitate de Comisia Europeană referitoare la Creșterea Competitivității Economice

16 Dec 2015 1706

50 de milioane de euro pentru sprijinirea accesului la finanțare al IMM-urilor

07 Apr 2015 1408

Guvernul alocă temporar 1,42 miliarde de lei către POS CCE, POS DRU și POR

14 Jan 2015 1835

POS CCE - Finanţări de 171 milioane de lei pentru informatizarea instituţiilor publice

12 Nov 2014 1972

Investiţii deblocate în comuna Crucea Vor fi demarate lucrările la reţeaua de apă în satele Crişan şi Şiriu

30 Oct 2014 2739

60 milioane de euro pentru sprijinirea activităţii întreprinderilor

27 Oct 2014 1848

POS CCE Finanţări de 25 milioane de euro pentru cercetare în domeniul medical 25 septembrie 2014

25 Sep 2014 1826

Eugen Teodorovici - 50 milioane de euro pentru sprijinirea activităţii întreprinderilor - 24 septembrie 2014

24 Sep 2014 1763

COMUNICAT DE PRESĂ - Ministerul Fondurilor Europene

22 Jul 2014 1444

O firmă producătoare de arcuri şi una de jaluzele Două firme din Constanţa, finanţate de Ministerul Fondurilor Europene (document)

16 Jun 2014 4583

Eugen Teodorovici - 93 de firme vor primi peste 80 de milioane de euro pentru proiectele de investiţii POS CCE, aflate pe lista de rezervă

15 Jun 2014 1085