Comunicat - Arestare preventiva

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
 
              La data de 01.07.20132, procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au propus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul GEAMBEC NADIR, pentru săvârşirea infracţiunilor de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi vătămare corporală din culpă, ambele în concurs real de infracţiuni şi cu reţinerea stării de recidivă postexecutorii.
  În fapt, în sarcina inculpatului GEAMBEC NADIR s-a reţinut că, în data de 30.06.2013, în jurul orelor 820, în timp ce conducea autoturismul marca Audi Q7 pe bd.-ul Alexandru Lăpuşneanu, în apropierea Complexului Comercial City Park Mall Constanţa, a intrat în coliziune cu un autoturism marca Dacia Logan care oprise pentru a acorda prioritate de trecere unor pietoni angajaţi în traversare pe marcajul pietonal, iar apoi a părăsit locul accidentului rutier fără încuviinţarea organelor de poliţie. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a 5 persoane care se aflau în autoturismul marca Dacia Logan.
  Propunerea de arestare preventivă a fost soluţionată de Judecătoria Constanţa care a dispus arestarea preventivă a inculpatului GEAMBEC NADIR pentru o perioadă de 15 zile, începând cu data de 02.07.2013.
  Menţionăm că sesizarea instanţei de judecată cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive reprezintă o etapă procesuală prevăzută de Codul de procedură penală, situaţie care nu poate înfrânge în niciun mod prezumţia de nevinovăţie.
 
  PROCUROR GENERAL, BIROUL DE INFORMARE PUBLICĂ
  ELENA GRECU ŞI RELAŢII CU PRESA
  procuror şef secţie Raluca Georgeta Ceauşu
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Accident pe autostradă! Un TIR și o autoutilitară s-au lovit (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2024 663

#DobrogeaDigitală „Administraţia românească a luat în primire un sat turcesc în ruină, Kiustendje“

09 May 2024 827

#DobrogeaDigitală Legenda originii primului nume al orașului Constanța - „S-a numit «Tomi» de la verbul grecesc «temno», adică a ciopârţi“

08 May 2024 843

Lista Cabinetelor de Vaccinare Internațională din Constanța și Tulcea. Ce obligații ai dacă pleci într-o vacanță exotică?

06 May 2024 545

Horoscop pentru luni, 06 mai 2024. Apar schimbări în domeniul profesional pentru una din zodii

06 May 2024 487

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 1048

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 772

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 1029

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 553

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1791

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2283

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9873

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 604

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6914

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 576