Popunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul minor D.D.R, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CONSTANŢA
188/VIII/3/2013
31.07.2013
 

 
COMUNICAT DE PRESĂ
       
Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
    
La data de 30.07.2013, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat Judecătoria Constanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de  inculpatul minor D.D.R, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
În fapt, în sarcina  inculpatului s-a reţinut că în noaptea de 30.07.2013,împreună cu alte persoane rămase neidentificate,  a pătruns prin efracţie în locuinţa părţii vătămate M.A, de unde a sustras mai multe bunuri, printre care şi un telefon mobil, cauzând un prejudiciu în valoare de 170 lei.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
 
 
Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Județul Constanța Accident rutier între Poarta Albă și Nazarcea! Intervin pompierii

14 May 2024 665

Știri Constanța Accident rutier pe Șoseaua Mangaliei - un biciclist a fost rănit

14 May 2024 437

#DobrogeaDigitală Constanța între anii 1914 și 1934 - „S-a desvoltat într-un mod vertiginos, timp în care şi-a încincit populaţiunea“ (I)

13 May 2024 642

Lumea marinarilor Pilda Maiorului Murgescu. O eroare perpetuă

13 May 2024 517

UPDATE Județul Constanța Desfășurare de forțe pentru stingerea unui incendiu în Corbu - O casă, în flăcări (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 May 2024 2409

Horoscop pentru luni, 13 mai 2024. Se anunță o zi cu stări de spirit contradictorii pentru una dintre zodii

13 May 2024 566

Județul Constanța Accident pe autostradă! Un TIR și o autoutilitară s-au lovit (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2024 1004

#DobrogeaDigitală „Administraţia românească a luat în primire un sat turcesc în ruină, Kiustendje“

09 May 2024 1286

#DobrogeaDigitală Legenda originii primului nume al orașului Constanța - „S-a numit «Tomi» de la verbul grecesc «temno», adică a ciopârţi“

08 May 2024 924

Lista Cabinetelor de Vaccinare Internațională din Constanța și Tulcea. Ce obligații ai dacă pleci într-o vacanță exotică?

06 May 2024 561

Horoscop pentru luni, 06 mai 2024. Apar schimbări în domeniul profesional pentru una din zodii

06 May 2024 524

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 1110

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 805

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 1049

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 583