Dore Nicolae, retinut pentr 24 de ore

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANŢA

13.08.2010
COMUNICAT DE PRESĂ

                        La data de 13 august 2010, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe timp de 24 de ore faţă de inculpatul DORE NICOLAE, fratele viceprimarului comunei Cogealac, judeţul Constanţa, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art.323 din Codul penal şi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice în formă agravată, prevăzută de art.321 alin.1 şi 2 din Codul penal.

            S-a reţinut în sarcina inculpatului că, la iniţiativa primarului CATI HRISTU, începând cu săptămâna 19-25 iulie 2010, împreună cu alţi participanţi au constituit sau aderat la o asociere cu scopul de a comite infracţiuni, pentru ca prin folosirea acţiunilor violente şi în forţă, iar nu a căilor legale, să îi determine pe angajaţii firmei CEZ ROMANIA S.R.L. şi partenerii acesteia să înceteze lucrul la instalarea unui parc eolian energetic pe raza comunei Cogealac, aşa încât o altă firmă S.C. EOLICA DOBROGEA FIVE S.R.L. Constanţa agreată de Consiliul local şi primar să instaleze parcul eolian energetic. În vederea realizării scopului asocierii, la iniţiativa primarului, viceprimarului (care este fratele inculpatului) şi a apropiaţilor acestora, în dimineaţa zilei de 26 iulie 2010 în faţa Primăriei Cogealac a fost organizat un aşa-zis miting de protest, fără autorizarea sau înştiinţarea organelor de poliţie, la care au participat peste 100 de persoane. În faţa mulţimii adunate, primarul a informat în mod tendenţios opinia publică despre împrejurarea că firma CEZ nu are autorizaţie de construcţie legală, întrucât în opinia sa autorizaţia emisă de Consiliul Judeţean Constanţa, în temeiul dispoziţiilor Legii nr.50/1991, ar fi ilegală, deoarece nu a avut la bază şi avizul favorabil al primăriei sau Consiliului local Cogealac. După ce a discutat cu cetăţenii, primarul, sprijinit şi de inculpatul DORE NICOLAE, le-a incitat pe persoanele din mulţime să se deplaseze împreună pe câmp, la punctele de lucru ale firmei CEZ, aşa încât grupul de circa 100 de persoane s-a deplasat cu peste 40 de autovehicule, la un punct de lucru situat la circa 1 km de vatra satului. Acolo mulţimea condusă de viceprimar, inculpatul DORE NICOLAE şi ceilalţi inculpaţi i-au determinat prin forţă pe reprezentantul firmei partenere CEZ şi pe agenţii de pază care asigurau paza perimetrului îngrădit (pe un teren închiriat de firmă de la proprietar) să părăsească perimetrul, unele persoane smulgând ţăruşii şi gardul împrejmuitor. De la acest prim punct de lucru, mulţimea condusă de primar, viceprimar, inculpatul DORE NICOLAE şi ceilalţi inculpaţi s-a deplasat la un al doilea punct de lucru, situat lângă DJ226A Cogealac – Râmnic, unde au pătruns cu forţa în perimetrul păzit de agenţii de pază ai S.C. ROMNAŢIONAL S.R.L. Constanţa, sprijiniţi şi de o echipă de intervenţie înarmată cu puşti cu bile de cauciuc. Întrucât mulţimea nu s-a supus solicitărilor celor şase poliţişti aflaţi la faţa locului de a nu recurge la violenţe, apoi mai multe persoane au smuls ţăruşii de susţinere ai gardului împrejmuitor şi au aruncat cu aceştia spre agenţii de pază, aruncând şi cu pietre şi bolovani, iar inculpatul COPILESCU PAVEL chiar a intrat cu utilajul Caterpilar în perimetrul îngrădit spre agenţii de pază, după efectuarea a cel puţin trei focuri de avertisment în plan vertical, doi dintre agenţii de pază au executat focuri de armă cu bile de cauciuc spre picioarele persoanelor din mulţimea agresivă, aşa încât au fost rănite cinci persoane. Inculpatul DORE NICOLAE a fost unul dintre cei răniţi, aşa încât a fost spitalizat, cu plagă împuşcată abdominală, iar în cursul zilei de 13 august 2010 a fost externat, aşa încât a fost citat la procuror, iar după audierea în prezenţa avocatului ales, a fost reţinut.

             Urmează ca în cauză să fie sesizată Judecătoria Constanţa cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 29 de zile.
                                        
BIROUL DE PRESĂ


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un preot a sfințit o curbă în care au avut loc mai multe accidente rutiere grave (VIDEO)

03 Feb 2022 1809

Fost comandant de echipaj și șofer în ISU Dobrogea, în arest. Cererea de eliberare, respinsă (minută)

14 Oct 2021 2500

Un fost angajat al ISU Dobrogea a cerut să fie eliberat din arest

28 Jul 2021 2740

Șef echipaj SMURD Angajat al ISU Dobrogea, arestat pentru agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale și coruperea sexuală

30 May 2021 7174

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2018

20 Jun 2018 3467

Doliu în cinematografie. Un cunoscut cineast s-a stins din viață. Împlinise de curând 64 de ani

18 Feb 2018 3636

În plină vară, în România, a nins! Temperaturile au scăzut brusc

12 Aug 2016 6249

Primarul comunei Jilava a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații

11 Jul 2016 2760

Riseproject.ro Riseblog - Cu cât ne-a umflat Cocoş preţul analizelor medicale

07 Jul 2016 5759

Accesul câinilor şi vehiculelor pe plajă este interzis

24 Mar 2016 4310

Rolul unui set de TV Plasma din lemn masiv in amenajarea sufrageriei

30 Jan 2016 9512

Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a rectorului Academiei Navale. Vergil Chițac - „Analizez şi posibilitatea de a candida... Nu am decis sub ce formă“

28 Jan 2016 4122

15 ianuarie – Marele poet naţional Mihai Eminescu omagiat la Cumpăna, de Ziua Culturii Naţionale

13 Jan 2016 3307

Comunicat de presă - DIICOT

07 Jan 2016 2733

Măsuri de prevenire a incendiilor specifice campaniei de recoltare a cerealelor

23 Jul 2015 2814