Trimitere in judecata Nicolae Marius, Iasar Cetin, Petre Vasile-Tudor, Chiriac Leonte, Barbat Gheorghe, Calin Mirela, Petre Catalin, Zagureanu Stoian, Grigore Ana-Brandusa Si Oproescu Ana-Maria

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANŢA
31.03.2010
 
 
COMUNICAT DE PRESĂ

Prin rechizitoriul din data de 31 martie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor NICOLAE MARIUS, IAŞAR CETIN, PETRE VASILE-TUDOR, CHIRIAC LEONTE, BĂRBAT GHEORGHE, CĂLIN MIRELA, PETRE CĂTĂLIN, ZĂGUREANU STOIAN, GRIGORE ANA-BRÂNDUŞA şi OPROESCU ANA-MARIA.
Inculpaţii NICOLAE MARIUS, IAŞAR CETIN, PETRE VASILE-TUDOR, CHIRIAC LEONTE şi BĂRBAT GHEORGHE au fost învinuiţi pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi comiterea împreună a trei infracţiuni de tâlhărie, primii doi ca autori, iar următorii trei complici, reţinându-se în sarcina acestora că în vara anului 2009 au constituit o asociere ilicită cu scopul de a comite jafuri armate asupra unităţilor comerciale din judeţul Constanţa care vehiculează sume de bani şi bunuri de valoare mare (inculpaţii PETRE VASILE-TUDOR, CHIRIAC LEONTE şi BĂRBAT GHEORGHE, toţi trei cumnaţi, fiind lideri ai grupării şi cei care iniţial se ocupau de studierea locului faptelor, procurarea mijloacelor de transport şi a celor de săvârşire a faptelor, iar în timpul jafurilor asigurau organizarea şi paza locului faptei, precum şi transportul la şi de la locul faptelor imediat după derularea jafului, iar NICOLAE MARIUS şi IAŞAR CETIN erau executanţii propriu-zişi mascaţi şi înarmaţi ai sustragerii bunurilor prin ameninţări şi violenţe), reţinându-se  în sarcina acestora că la data de 03 iulie 2009 primii doi, mascaţi şi înarmaţi unul cu pistol şi celălalt cu sabie, le-au jefuit pe cele două angajate ale magazinului de bijuterii S.C. AILIN COM S.R.L. din oraşul Năvodari, str. Constanţei, bl.C2, parter, la data de 28 iulie 2009 tot mascaţi şi înarmaţi cu pistol şi sabie au jefuit-o pe angajata casei de amanet S.C. OK CREDO CONS S.R.L., din Constanţa, str. Mihai Viteazu, nr.68, iar la data de 19 august 2009 tot mascaţi şi înarmaţi cu pistol şi sabie au jefuit-o pe angajata casei de schimb valutar S.C. BALCAN EXCHANGE OFFICE S.R.L. din Constanţa, str. Theodor Burada, nr.1, cei trei complici asigurând transportul la şi de la locul faptei, respectiv paza în timpul comiterii jafurilor armate.
Inculpata CĂLIN MIRELA a fost învinuită pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, reţinându-se în sarcina sa că a înlesnit valorificarea cantităţii de 1.703,55 grame de bijuterii din aur de 14K, provenite din jaful comis la S.C. AILIN COM S.R.L. Năvodari, pe care le-a vândut cumpărătorului de bună-credinţă M.R.B. cu suma de 77.500 lei, cunoscând că bijuteriile valorificate provin din comiterea unei infracţiuni.
Inculpaţii PETRE CĂTĂLIN şi ZĂGUREANU STOIAN au fost învinuiţi pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, reţinându-se în sarcina lor că în perioada martie-octombrie 2009, fiecare în parte, iar uneori şi împreună, au înlesnit şi obţinut foloase materiale din practicarea prostituţiei de către învinuitele GRIGORE ANA-BRÂNDUŞA şi OPROESCU ANA-MARIA.
Învinuitele GRIGORE ANA-BRÂNDUŞA şi OPROESCU ANA-MARIA au fost cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie, reţinându-se în sarcina acestora că în perioada martie-octombrie 2009 şi-au procurat mijloacele de existenţă practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi, pe care îi acostau în municipiul Constanţa, pe varianta Aurel Vlaicu sau pe marginea şoselei care leagă municipiul Constanţa de comuna Valu lui Traian, fiind depistate în câteva rânduri în flagrant şi în numeroase rânduri fiind sancţionate contravenţional pentru acostarea bărbaţilor în vederea întreţinerii de raporturi sexuale contra cost.
    
BIROUL DE PRESĂ,


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 762

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1234

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 352

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 364

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1767

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 656

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1002

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 957

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 632

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 805

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 674

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 920

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1546

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 801

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 553