COMUNICAT - 03.02.2009

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii HAPA ITU COSTEL şi BICA ADRIAN  în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată.

Din  Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că în perioada septembrie - octombrie 2008, inculpaţii Hapa Itu Costel şi Bica Adrian au pretins de la 12 denunţători suma totală de 54.150 euro din care au primit efectiv 48.950 euro şi 7.860 lei, pretinzând că au influenţă asupra unui funcţionar public din cadrul Primăriei Municipiului Cluj Napoca (director al Serviciului Social). Banii au fost pretinşi şi primiţi de inculpaţi în scopul de a-l determina pe funcţionarul respectiv să primească cererile denunţătorilor şi să faciliteze atribuirea de locuinţe sociale construite din fondurile Primăriei în zona Oser din municipiul Cluj Napoca.

Persoanele interesate să primească astfel de locuinţe au achitat inculpaţilor sume cuprinse între 3000 şi 7000 de euro fiecare.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

La data de 2 februarie 2009, cei doi inculpaţi au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 3 decembrie 2008, Tribunalul Cluj a dispus arestarea acestora pe o perioadă de 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive,  activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.                   

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 71 de tone de pește stricat sau expirat depistate de inspectorii ANPC

10 May 2024 285

Consultare publică Regulamentul Comisiei pentru analiza și repartizarea spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință destinate închirierii fără licitație publică (DOCUMENT)

10 May 2024 287

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 497

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 756

Program de lucru cu publicul în perioada 1 mai – 6 mai 2024 - SPIT Constanța

01 May 2024 423

Programul Primăriei Constanța în perioada 1-6 mai 2024

30 Apr 2024 781

Licitația pentru continuarea lucrărilor, lansată abia zilele trecute Reabilitarea imobilului Teatrului de Stat Contanța, departe de a se termina în 2024!

28 Apr 2024 593

Firme Constanța Transter Neptun SA convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acționărilor. Iată ordinea de zi

27 Apr 2024 375

„Continuare lucrări autorizate conform A.C. nr. 21/24.02.2009”, situate în str. Teilor, nr. 25, începând cu data de 03.05.2024, localitatea Medgidia

25 Apr 2024 321

ITM Constanța Amenzi de peste 100.000 de lei! Vezi ce nereguli au găsit inspectorii

24 Apr 2024 470

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 408

Ședinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Valu lui Traian, județul Constanţa. Iată ce se va discuta

19 Apr 2024 1050

Ikea România deschide un punct de lucru la Constanţa! Iată unde

19 Apr 2024 1452

Firme Constanța Acționarii Mamaia SA, convocați în Adunare Generală Ordinară. Pe ordinea de zi, inclusă și propunerea de repartizare a profitului net înregistrat în 2023

18 Apr 2024 398

Locuri de muncă Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Detalii

17 Apr 2024 597