Confiscarea bunurilor ilicite în UE - noi reguli

Parlamentul a votat marţi reguli aplicabile în toată Uniunea care vor ajuta statele membre să identifice, îngheţe, administreze şi confişte bunurile ilicite. În prezent, mai puţin de 1% din bunurile obţinute prin infracţiuni de tipul traficului de droguri, de persoane, de arme mici şi contrafacerii sunt îngheţate şi confiscate. Propunerea legislativă, deja agreată informal cu guvernele naţionale, face parte dintr-o strategie mai largă la nivel UE de luptă împotriva fraudei şi corupţiei.

"Prioritatea noastră trebuie să fie urmărirea banilor dincolo de graniţe şi confiscarea profiturilor din infracţiuni. Abia atunci putem spera să reducem infracţionalitatea gravă. Să trimitem infractorii la închisoare, lăsând banii murdari în circulaţie este intolerabil", a spus raportorul Monica Luisa Macovei (PPE, RO).

Confiscarea bunurilor

Propunerea legislativă cere statelor membre să permită confiscarea bunurilor ilicite după o sentinţă definitivă şi permite autorităţilor să confişte bunurile chiar dacă persoana suspectă sau acuzată este bolnavă sau a fugit, de exemplu în cazul procedurilor derulate în absenţă.

Extinderea puterii de confiscare

Noile reguli vor permite statelor membre să confişte bunurile obţinute prin infracţiuni similare, printre altele în cazuri de corupţie pasivă sau activă în sectorul privat sau cu implicarea oficialilor instituţiilor UE sau ai unor state membre, în cazuri de participare într-o organizaţie criminală, în pornografie infantilă sau în infracţiuni cibernetice. Confiscarea extinsă ar fi posibilă atunci când un tribunal "pe baza circumstanţelor cazului (...) este de acord că proprietatea în cauză derivă din acţiuni criminale".

Recuperarea bunurilor de la terţe părţi

Confiscarea de la terţe părţi va fi permisă atunci când terţa parte care deţine acele bunuri "a ştiut sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului sau achiziţionării a fost evitarea confiscării, pe baza unor fapte şi circumstanţe concrete, inclusiv că transferul a avut loc în mod gratuit sau în schimbul unei sume de bani semnificativ mai mici decât valoarea de piaţă."

Utilizarea socială a bunurilor confiscate

Statele membre trebuie să aibă în vedere luarea unor măsuri care să permită utilizarea proprietăţilor confiscate în interes public sau pentru scopuri sociale, se arată în text.


Ce urmează

Acordul trebuie aprobat format de Consiliu în următoarele săptămâni. Statele membre vor avea la dispoziţie 30 de luni pentru a transpune directiva în legislaţiile naţionale. Irlanda va participa la acest sistem, iar Marea Britanie şi Danemarca nu vor participa.

Rezultatul votului: 631pentru, 19 împotrivă şi 25 abţineri.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un preot a sfințit o curbă în care au avut loc mai multe accidente rutiere grave (VIDEO)

03 Feb 2022 1785

Fost comandant de echipaj și șofer în ISU Dobrogea, în arest. Cererea de eliberare, respinsă (minută)

14 Oct 2021 2488

Un fost angajat al ISU Dobrogea a cerut să fie eliberat din arest

28 Jul 2021 2728

Șef echipaj SMURD Angajat al ISU Dobrogea, arestat pentru agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale și coruperea sexuală

30 May 2021 7144

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2018

20 Jun 2018 3442

Doliu în cinematografie. Un cunoscut cineast s-a stins din viață. Împlinise de curând 64 de ani

18 Feb 2018 3623

În plină vară, în România, a nins! Temperaturile au scăzut brusc

12 Aug 2016 6235

Primarul comunei Jilava a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații

11 Jul 2016 2747

Riseproject.ro Riseblog - Cu cât ne-a umflat Cocoş preţul analizelor medicale

07 Jul 2016 5745

Accesul câinilor şi vehiculelor pe plajă este interzis

24 Mar 2016 4294

Rolul unui set de TV Plasma din lemn masiv in amenajarea sufrageriei

30 Jan 2016 9486

Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a rectorului Academiei Navale. Vergil Chițac - „Analizez şi posibilitatea de a candida... Nu am decis sub ce formă“

28 Jan 2016 4111

15 ianuarie – Marele poet naţional Mihai Eminescu omagiat la Cumpăna, de Ziua Culturii Naţionale

13 Jan 2016 3294

Comunicat de presă - DIICOT

07 Jan 2016 2725

Măsuri de prevenire a incendiilor specifice campaniei de recoltare a cerealelor

23 Jul 2015 2801