Comunicat de presă

La finalul şedinţei Biroului permanent al Senatului de marţi, 1 septembrie 2015, Preşedintele Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, a făcut o scurtă informare cu privire la ordinea de zi discutată.
Preşedintele Senatului a declarat că principalul subiect abordat a fost dezbaterea şi votarea Codului Fiscal, în legătură cu care domnia sa a subliniat: „Astăzi, după ce vom proceda la alegerea noului Birou Permanent al Senatului, vom intra în dezbaterea şi votarea Codului Fiscal, care face obiectul unei cereri de reexaminare din partea Preşedintelui României, Senatul fiind prima Cameră sesizată. Am convenit la nivelul coaliţiei şi într-o discuţie cu partidele de opoziţie să mergem într-o procedură accelerată în Parlament, în aşa fel încât Codul Fiscal să fie dezbătut şi votat în această săptămână în cele două Camere, în succesiunea Senat – Camera Deputaţilor.”
Sub raport organizatoric, Preşedintele Senatului a precizat că va avea loc o consultare cu liderii grupurilor parlamentare în vederea comunicării anumitor propuneri de schimbare cu privire la nominalizările pentru componenţa noului Birou Permanent al Senatului şi la nivelul conducerii grupurilor parlamentare.
Domnia sa a anunţat, de asemenea, că în cadrul şedinţei Biroului Permanent au fost prezentate solicitările unor senatori care au activat ca independenţi de a face parte din anumite grupuri politice, respectiv domnii senatori Ioan Ghişe şi Varujan Vosganian din Grupul Parlamentar Liberal Conservator, şi domnii senatori Ilie Năstase şi Lucian Iliescu din grupul PSD, ca senatori UNPR.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Candidatul PNL la Primăria Capitalei - o opțiune reală, viabilă și de viitor

13 Apr 2016 2021

Senatorii Comisiei juridice, raport de respingere pentru proiectul de lege iniţiat de către deputatul Eugen Tomac privind reducerea numărului de parlamentari

06 Apr 2016 1694

Comunicat -1000 de primari din România și Rep. Moldova, reuniți la București

05 Apr 2016 1798

România are nevoie de soluții, nu orgolii și tergiversări în privința situației critice din TVR, domnilor din PSD

23 Mar 2016 1655

Comunicat ATENTATELE DIN BELGIA – Prerogativele SRI trebuie protejate. Razboiul politicienilor contra SRI, un pericol pentru siguranta nationala

22 Mar 2016 2103

Comunicat de presă - Vizita de lucru a Comisiei pentru transporturi şi energie din Senatul România la Bruxelles

21 Mar 2016 1852

PNL - Legea dării în plată stabilește un cadru de protecție pentru consumatori și bănci

09 Mar 2016 1841

Mărțișorul poate ajunge în scurt timp pe Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial

01 Mar 2016 2443

Legea Darii in Plata - o lege care penalizeaza cetateniii

23 Feb 2016 1982

Comunicat de presă - Şedinţa Biroului permanent - luni 15 februarie

15 Feb 2016 1720

Victorie importantă în Parlament a deputatului constănţean Florin GHEORGHE

03 Feb 2016 1937

Comunicat de presă - Vizita de lucru în Norvegia a delegației Camerei Deputaților și Senatului a continuat, la Parlamentul norvegian (Stortinget)

22 Jan 2016 1531

Senatori români prezenţi la Primul Forum Parlamentar organizat de către Agenția Internațională pentru Energie Regenerabilă

22 Jan 2016 2606

Vizita de lucru în Norvegia a delegației Camerei Deputaților și Senatului a continuat, la Parlamentul norvegian (Stortinget)

22 Jan 2016 2232

De Ziua Unirii Principatelor Române, la Bucureşti se va desfăşura Conferinţa Românilor de Pretutindeni

20 Jan 2016 2040