Comunicat de presă - Parlamentul României Conferinţă cu tema

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen va organiza, în ziua de marţi, 6 octombrie 2015, la Sala Constantin Stere a Senatului României, în parteneriat cu Grupul Civic „Unitate şi Exigenţă pentru Schengen în România” - Fundaţia „România - Generaţia Următoare”, o conferinţă cu tema: „Aderarea României la Spaţiul Schengen – 2015”.

La dezbatere sunt invitaţi membri ai Parlamentului României, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Justiţiei, Autorităţii Naţionale pentru Vămi, şefii misiunilor diplomatice la Bucureşti din statele membre ale Uniuni Europene şi spaţiului Schengen, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mediului de afaceri.

Vor avea loc prezentări ale activităţii poliţiştilor de frontieră, precum şi expuneri ale reprezentanţilor mediului economic privind impactul aderării României la Spaţiul Schengen asupra fluxului comercial şi investiţional dintre România şi statele membre.

Evenimentul urmăreşte să readucă în atenţia publică la nivel naţional, precum şi în atenţia factorilor de decizie la nivelul statelor membre UE, rolul României în asigurarea securităţii frontierei de Est a Uniunii Europene, inclusiv din perspectiva interesului legitim al ţării noastre pentru aderarea la spaţiul Schengen.

Acţiunea va fi precedată de o vizită a membrilor Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen, în ziua de luni, 5 octombrie a.c., la Centrul de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei din cadrul Aeroportului Bucureşti – Otopeni şi la Centrul Operaţional de Coordonare al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române. În cadrul acestei vizite vor fi prezentate măsurile luate de către Poliţia de Frontieră Română pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute în Codul Frontierelor Schengen.

Membrii comisiei parlamentare vor face publice concluziile acestei vizite în cadrul conferinţei de la Palatul Parlamentului, marţi, 6 octombrie 2015, orele 10.00 – 13.00.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Candidatul PNL la Primăria Capitalei - o opțiune reală, viabilă și de viitor

13 Apr 2016 2020

Senatorii Comisiei juridice, raport de respingere pentru proiectul de lege iniţiat de către deputatul Eugen Tomac privind reducerea numărului de parlamentari

06 Apr 2016 1694

Comunicat -1000 de primari din România și Rep. Moldova, reuniți la București

05 Apr 2016 1798

România are nevoie de soluții, nu orgolii și tergiversări în privința situației critice din TVR, domnilor din PSD

23 Mar 2016 1655

Comunicat ATENTATELE DIN BELGIA – Prerogativele SRI trebuie protejate. Razboiul politicienilor contra SRI, un pericol pentru siguranta nationala

22 Mar 2016 2103

Comunicat de presă - Vizita de lucru a Comisiei pentru transporturi şi energie din Senatul România la Bruxelles

21 Mar 2016 1852

PNL - Legea dării în plată stabilește un cadru de protecție pentru consumatori și bănci

09 Mar 2016 1841

Mărțișorul poate ajunge în scurt timp pe Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial

01 Mar 2016 2443

Legea Darii in Plata - o lege care penalizeaza cetateniii

23 Feb 2016 1981

Comunicat de presă - Şedinţa Biroului permanent - luni 15 februarie

15 Feb 2016 1720

Victorie importantă în Parlament a deputatului constănţean Florin GHEORGHE

03 Feb 2016 1937

Comunicat de presă - Vizita de lucru în Norvegia a delegației Camerei Deputaților și Senatului a continuat, la Parlamentul norvegian (Stortinget)

22 Jan 2016 1530

Senatori români prezenţi la Primul Forum Parlamentar organizat de către Agenția Internațională pentru Energie Regenerabilă

22 Jan 2016 2606

Vizita de lucru în Norvegia a delegației Camerei Deputaților și Senatului a continuat, la Parlamentul norvegian (Stortinget)

22 Jan 2016 2232

De Ziua Unirii Principatelor Române, la Bucureşti se va desfăşura Conferinţa Românilor de Pretutindeni

20 Jan 2016 2039