Laura Georgescu nu va fi demisă pentru că este utilă lui Ghiţă şi lui Ponta

Deputatul Florin GHEORGHE consideră că Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Laura Georgescu, nu va fi demisă de la conducerea acestei instituţii pentru că spală conştiincioasă toate rufele murdare ale PSD: „O ţară întreagă s-a scandalizat auzind limbajul de mahala al Laurei Georgescu, persoană învestită într-o funcţie din care ar trebui să vegheze tocmai la decenţa din limbajul mass-mediei. Cu toate acestea, cred că limbajul şi modul de exprimare mizerabil al Laurei Georgescu este ultima problemă pe care o are domnia sa! Problema Laurei Georgescu este legată de faptul că a destructurat total CNA şi l-a pus în slujba lui Sebastian Ghiţă, Dan Voiculescu şi Victor Ponta. Nu o spus eu, ci domnia sa a spus-o în cadrul înregistrărilor făcute publice de mass-media. Pe mine nu mă miră faptul că Victor Ponta se ascunde după copac şi nu recunoaşte că prin semnătura sa a învestit-o în fruntea CNA. Nu mă miră pentru alegerile prezidenţiale bat la uşă, iar Victor Ponta îşi doreşte să strângă în menghină toată mass-media independentă din România, în special mass-media care nu-l va cânta pe el cât este de frumos şi de deştept! Pentru aceasta, Victor Ponta, Dan Voiculescu şi Sebastian Ghiţă au nevoie de o „coadă de topor”, iar aceasta este Laura Georgescu.  Laura Georgescu nu va fi demisă, iar presiunile şi ameninţările preşedintei CNA la adresa presei independente vor creşte.”   

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 18 iulie 2023

19 Jul 2023 1393

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 09 ianuarie 2020

10 Jan 2020 2933

Noi detalii din dosarul grupării ”Executorii”. Membrii, bănuiți de cămătărie, înșelăciune, abuz în serviciu și spălare de bani

13 Oct 2017 8533

Victor Ciorbea – travestit în Avocatul Poporului este doar avocatul PSD

10 Jul 2014 1329

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR

24 Jun 2014 1354