Deputatul Florin Gheorghe - „Care sunt motivele schimbării directorilor de unităti de învătământ”

Unul dintre cele mai deficitare domenii din România este cel al educației. De-a lungul anilor, nici un ministru nu a reușit sa întocmească o strategie durabilă pe termen mediu și lung, iar schimbările produse au bulversat tot sistemul de educație. La acest lucru se mai adaugă subfinanțarea, precum și lipsa calității în domeniul învățământului.

Având în vedere aceste lucruri, deputatul PDL de Constanța, Florin Gheorghe, s-a adresat ministrului educației naționale, Remus Pricopie. „La nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa a fost analizată performanţa celor 156 de directori ai unităţilor de învăţământ preuniversitar. Evaluarea s-a realizat de către Consiliul de administraţie al IŞJ Constanţa, pe baza unui raport de activitate şi a unei autoevaluări. Chiar dacă această iniţiativă este în principiu o acţiune lăudabilă, care ar trebui să aibă ca efect creşterea performanţelor administrative ale directorilor de şcoală, transformarea acestei evaluări într-o verigă de înlocuire pe „criterii politice” nu poate decât să dăuneze învăţământului constănţean”, a afirmat Florin Gheorghe.

În aceste condiții, deputatul PDL îi solicită ministrului educației să precizeze motivele clare care au stat la baza înlocuirilor din sistem. „Vă rog să precizaţi, domnule Ministru, dacă înlocuirile unor directori de şcoli din Judeţul Constanţa survenite în această toamnă sunt fundamentate exclusiv pe un cumul de performanţe scăzute ale acestora” a mai afirmat Florin Gheorghe
 
 
Biroul de presă al deputatului
Florin GHEORGHE
Partidul Democrat Liberal

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elevii din județul Tulcea s-au întrecut în cadrul concursului „Prietenii pompierilor“! Lista câștigătorilor (GALERIE FOTO)

19 May 2024 96

Licitații Constanța Primăria Comunei Independența, investiție în educație (DOCUMENT)

18 May 2024 421

Licitații publice Chrome Computers va livra echipamentele digitale și mobilierul pentru unitățile de învățământ din comuna Dobromir, județul Constanța (DOCUMENT)

16 May 2024 386

Achiziții Constanța Primăria Independența a încheiat un contract de aproape 15.000 de euro cu o firmă din București. Despre ce este vorba (DOCUMENTE)

14 May 2024 467

Cumpărări directe Constanța Primăria Comana investește în educație (DOCUMENT)

11 May 2024 459

Licitații publice Primoval SRL bifează un nou contract cu Primăria Constanța (DOCUMENTE)

09 May 2024 486

Guvernul a aprobat participarea României la Programul OCDE privind evaluarea competenţelor adulţilor

09 May 2024 409

Elevii se întorc în bănci de miercuri, 8 mai. Când va fi următoarea vacanță?

06 May 2024 1263

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 491

Licitații Tulcea Școala Gimnazială Carcaliu, dotată cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale de firmele Woodart SRL și Abitek Devices SRL (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 611

“CONSTRUIESC DE MIC, CU BRICK” – atelier de creatie sustinut de Brick Romania in institutiile de invatamant constantene

26 Apr 2024 554

Ministerul Educației Ghid de întrebări și răspunsuri - Ce acte sunt necesare pentru înscrierea copilului la grădiniță

24 Apr 2024 519

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 421

Licitații directe CJC cumpără servicii de publicitate aferente unui proiect finanțat prin PNNR. Despre ce este vorba?

16 Apr 2024 585

Primăria Tuzla, județul Constanța, organizează licitația pentru achiziția de mobilier școlar și echipamente digitale

14 Apr 2024 521