Florin Gheorghe - „Reorganizarea ANAF este dovada incompetenței USL”

Ineficiența Guvernului Ponta își arată pe zi ce trece roadele. Măsurile luate de actualul guvern condus de USL nu mai miră pe nimeni, ci arată adevărata față a incompetenței. Lipsa de responsabilitate, ignoranța și nepăsarea sunt lucrurile care caracterizează actuala putere.

În acest context, deputatul PDL de Constanța, Florin Gheorghe, atrage atenția că, deși USL a luat măsura reorganizării ANAF, veniturile propuse a fi colectate pentru anul 2014 sunt mai mici. „Cunosc faptul că USL și-a asumat reorganizarea ANAF şi creşterea eficienţei structurilor subordonate Ministerului Finanţelor Publice. Cu toate acestea, din simpla analiză a Proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2014 nu pot să nu remarc cel puţin două aspecte: veniturile anticipate pentru anul 2014 sunt de 32,9% din PIB, adică mai mici decât în anii 2013 şi 2012, iar măsurile fiscale ce se aplică de la 1 ianuarie 2014 ar trebui să aducă un aport substanţial la bugetul de stat; cheltuielile de protocol, pentru bunuri şi servicii sau pentru deplasări în străinătate au crescut cu 20% şi până la 200%”, a precizat Florin Gheorghe
În acest sens, deputatul constănțean a depus o interpelare la adresa ministrului finanțelor, Daniel Chițoiu: „Vă rog să explicaţi, domnule Ministru, de ce pentru anul 2014 vă propuneţi un nivel inferior al încasărilor bugetare şi care este justificarea majorării substanţiale a categoriei de cheltuieli denumite generic – cheltuieli de protocol – în contextul în care cheltuielile pentru investiţii au fost afectate negativ?” l-a întrebat Florin Gheorghe pe ministrul finanțelor publice.

Biroul de presă al deputatului
Florin GHEORGHE
Partidul Democrat Liberal
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APM Constanța va emite acordul de mediu Activitate experimentală privind stocarea carbonului organic în Marea Neagră, desfășurată de GeoEcoMar

02 May 2024 233

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 455

ONRC Județul Constanța, în topul celor mai mari creşteri ale numărului de suspendări de firme înregistrate în primele două luni din 2024

14 Apr 2024 2670

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 469

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1610

Vești bune de la Ministerul Muncii! Mai multe indemnizații, majorate de la 1 martie 2024

05 Mar 2024 2954

O fermă de creștere și abatorizare prepelițe, deținută de Ferma Buna SRL din Constanța, scoasă la licitație. Bunul a fost evaluat la peste 5 miloane de lei (DOCUMENT)

01 Mar 2024 845

#ConstantaEsteBine Valul doi de energie – partea a doua – ziua 7. Următoarele șapte zile cu luna în creștere sunt foarte intense

16 Feb 2024 695

Clasamentul celor mai căutate staţiuni la acest moment arată că Mamaia şi Eforie Nord îşi dispută prima poziţie

06 Feb 2024 670

Licitații Constanța Primăria Medgidia, modificări la contractul cu Bau Stark SRL pentru lucrările de la Spitalul Municipal Medgidia (DOCUMENT)

02 Feb 2024 1560

Debitul Dunării va fi în creştere, săptămâna viitoare! Anunțul hidrologilor

28 Jan 2024 726

Ministrul Învățământului „Între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere a salariilor de peste 50% în medie, în învăţământ“

15 Jan 2024 877

Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,2%, în primele 9 luni din 2023. Situația transportului maritim

13 Jan 2024 675

Modă Pentru 2024. Culori vii, materiale inovatoare și stiluri neașteptate

07 Jan 2024 1440

Premierul României, Marcel Ciolacu, anunţă o creştere economică de 3,4% pentru 2024; peste 7% din PIB, pentru investiţii (VIDEO)

04 Jan 2024 662