Chiuariu - Consiliul Legislativ ar fi trebuit să înțeleagă faptul că revizuirea Constituției vizează tocmai o schimbare fundamentală de sistem constituțional

Senatorul Tudor Chiuariu, vicepreședinte PNL pentru afaceri constituționale, consideră că sunt cel puțin trei lucruri importante pe care Consiliul Legislativ ar fi trebuit să le înțeleagă, implicit faptul că revizuirea Constituției vizează tocmai o schimbare fundamentală de sistem constituțional.
"Consiliul Legislativ nu a înțeles cel puțin trei lucruri importante:
1) că dorim o schimbare de sistem care nu mai are un executiv cu doi șefi, președinte și prim-ministru - suma conflictelor politice majore, constatată inclusiv prin decizii ale Curții Constituționale;
2) că dorim să consacrăm demnitatea umană în primele articole ale Constituției, pentru că ansamblul modificărilor aduse Legii fundamentale vizează tocmai punerea omului, cetățeanului, contribuabilului, justițiabilului, consumatorului, în centrul sistemului constituțional. De aceea articolul privind demnitatea umană trebuie să fie plasat la începutul textului și nu în titlul II «Drepturi, libertățile și îndatoririle fundamentale», similar Constituției Germaniei;
3) în privința traseismului politic (punctul 37), Consiliul Legislativ n-a înțeles că prevederea referitoare la interzicerea constituirii unor grupuri politice noi pe parcursul legislaturii acoperă și situația când deputații și senatorii nu părăsesc partidul din partea cărora au fost aleși și deci nu-ți pierd calitatea de membru al Parlamentului, dar încearcă să constituie un alt grup parlamentar. E o prevedere complementară celei referitoare la pierderea mandatului prin demisia din partid", declară senatorul PNL Tudor Chiuariu.

03.07.2013 Departamentul de Comunicare al PNL Constanța                                           

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Accident rutier la intersecția bulevardului Ferdinand cu strada IG Duca (GALERIE FOTO)

18 May 2024 596

UPDATE Accident rutier grav între Năvodari și Corbu! O persoană a decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2024 6950

Horoscop pentru joi, 16 mai 2024. Se anunță multă forfotă la serviciu pentru una dintre zodii

16 May 2024 684

#DobrogeaDigitală Constanța între anii 1914 și 1934 - „Într-adevăr Constanţa păşeşte pe calea progresului“ (II)

15 May 2024 1030

Știri Constanța Accident rutier cu o mașină de poliție în intersecția Dacia (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 May 2024 994

UPDATE. Știri Constanța Eveniment rutier pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Trocadero. Intervine o ambulanță (FOTO)

15 May 2024 755

UPDATE Județul Constanța Accident rutier între Poarta Albă și Nazarcea! Intervin pompierii

14 May 2024 847

Știri Constanța Accident rutier pe Șoseaua Mangaliei - un biciclist a fost rănit

14 May 2024 489

#DobrogeaDigitală Constanța între anii 1914 și 1934 - „S-a desvoltat într-un mod vertiginos, timp în care şi-a încincit populaţiunea“ (I)

13 May 2024 993

Lumea marinarilor Pilda Maiorului Murgescu. O eroare perpetuă

13 May 2024 581

UPDATE Județul Constanța Desfășurare de forțe pentru stingerea unui incendiu în Corbu - O casă, în flăcări (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 May 2024 2711

Horoscop pentru luni, 13 mai 2024. Se anunță o zi cu stări de spirit contradictorii pentru una dintre zodii

13 May 2024 602

Județul Constanța Accident pe autostradă! Un TIR și o autoutilitară s-au lovit (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2024 1035

#DobrogeaDigitală „Administraţia românească a luat în primire un sat turcesc în ruină, Kiustendje“

09 May 2024 1315

#DobrogeaDigitală Legenda originii primului nume al orașului Constanța - „S-a numit «Tomi» de la verbul grecesc «temno», adică a ciopârţi“

08 May 2024 937