Cristina Steliana Mihailovici – o tânără liberală europeană implicată

Organizaţia Tineretului Național Liberal Constanţa, alături de Fundaţia Brătianu, vă invită vineri, 7 martie 2014, de la orele 15.00, în Aula Bibliotecii Judeţene “I.N.Roman”,  la evenimentul „România şi identitatea europeană – Dobrogea model multicultural european <Unită în diversitate>”. Acțiunea îi aparţine Cristinei Stelianei Mihailovici și face parte din proiectul naţional “10 pentru Europa”.

Proiectul este derulat de către TNL și Cluburile Studențești Liberale, cu sprijinul Partidului Național Liberal, iar prin intermediul lui, 10 tineri competenți ai României vor ajunge pe lista Partidului Național Liberal pentru alegerile europarlamentare din mai 2014.
Născută pe 28 noiembrie 1979, Cristina este o tânără  în vârstă de 34 de ani căreia îi place să aducă ceva nou în tot ceea ce face,  indiferent de domeniu – publicaţii literare, ştiinţifice, proiecte naţionale şi internaţionale, concursuri sau voluntariat.
Cărţile, inovarea şi cercetarea sunt preocupările acesteia.

Licenţiată în Ştiinţe economice, cu un Masterat în Management Maritim şi cu un doctorat internaţional în inginerie navală – drept şi comerţ internaţional maritim, şi-a început experienţa lucrând în timpul vacanţelor, dar şi în timpul facultăţii, acumulând astfel peste 15 ani de experienţă. Domeniile de activitate au fost în principal administraţia, turismul, analiza financiară, proiectele europene, cercetarea, publicaţiile literare şi ştiinţifice.
A lucrat în cadrul administraţiei societăţilor de turism „Neptun-Olimp S.A.”, „Eforie S.A”, „Ferry-Boat S.A”, „Asociaţia pentru promovorea culturii”, în cadrul căreia a realizat proiecte pentru promovarea muzicii clasice în rândul tinerilor. A practicat voluntariatul în proiecte sociale naţionale – orfelinate, ONG-uri, cultură, protecţia mediului, cât şi în străinătate – în ultima luna implicându-se ca voluntar într-un proiect   al românilor din diaspora – Barcelona,  scopul acestuia fiind construirea unui spaţiu cultural românesc în Barcelona, care include o biserică, o şcoală şi o bibliotecă românească.

A lucrat timp de 8 ani în  administraţia Portului Barcelona, la Malul Mării Mediterane, în paralel cu cercetarea şi seminariile predate la Universitatea Politehnica din Catalonia, în cadrul Departamentului de Inginerie Navală a Facultăţii de Navigaţie din Barcelona.
A participat la organizarea Conferinţei Internaţionale „5th INTERNATIONAL CONFERENCE ON MARITIME TRANSPORT. Technological, Innovation and Research, MARITIME TRANSPORT ’12”, unde a fost Chairman – director.
 După ani de studii şi experienţă în străinătate a finalizat doctoratul la Universitatea Politehnica din Catalonia, Barcelona, în departamentul de inginerie navală, cu o cercetare în domeniul maritim, axat pe analiza  INCOTERMS şi a comerţului internaţional maritim din Marea Neagră şi Marea Mediterană.

Reîntoarsă în ţară în urmă cu 3 ani, a decis să rămână pentru a se implica active în cadrul organizaţiei TNL Constanţa, în viaţa socială, culturală şi politică din România, aducând un suflu nou, o viziune amplă şi o experienţă internaţională.
A publicat literatură – atât poezie, cât şi proză în reviste  culturale, precum „Astra” sau „Scoala Braşoveană”, unul dintre eseurile ei – „Vrem o Românie demnă!”, apărând anul trecut în ziarul britanic „The Guardian”, în cadrul unei campanii de promovare a ţării noastre.
Cristina a fost nominalizată în cadrul Galei TNL 2014 pentru premiul Cel mai activ tânăr liberal.

A prezentat nenumărate articole şi s-a implicat în proiecte europene la diferite congrese internationale şi conferinţe, în diferite ţări (Polonia, Spania, Anglia, Germania, S.U.A), dovadă o serie de publicaţii internaţionale, recunoscute în mediul ştiinţific şi academic.
 
05.03.2014 Departamentul de Comunicare al PNL                  Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Post vacant la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa

18 May 2024 241

Angajări Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează șofer! Cine poate participa la concurs

18 May 2024 308

Cine sunt primii semifinaliști ai emisiunii concurs Românii au Talent 2024

18 May 2024 1360

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Elevii constănțeni au participat la prima ediție a Concursului județean de chimie „Sorin Roșca”

17 May 2024 363

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța angajează asistent medical generalist. Iată ce trebuie să faci

17 May 2024 332

Angajări Constanța Post vacant la Liceul Tehnologic ”Dragomir Hurmuzescu” din Medgidia. Nu se solicită vechime!

17 May 2024 390

Universitatea Maritimă Constanța angajează administrator patrimoniu. Iată cerințele pe care trebuie să le îndeplinești

16 May 2024 538

IPJ Constanța Perioada de înscriere la sesiunea de admitere în școlile de poliție, prelungită. Iată până când

15 May 2024 404

Școala Gimnazială „Ion Ghica”, Tortoman, județul Constanța, angajează. Detalii

15 May 2024 555

Perioada de înscriere la concurs la școlile postliceale ale MAI se prelungește

14 May 2024 407

Admitere în magistratură 2024! Încep testările psihologice ale candidaților

13 May 2024 680

CONCURS Află cum poți câștiga una dintre cele 2 invitații duble la cel mai tare festival, NEVERSEA!

13 May 2024 693

Examen la DNA! Iată ce funcție este vizată

12 May 2024 1359

IJJ Constanța Vino și tu în echipa Jandarmeriei! Sunt ultimele zile de înscrieri

11 May 2024 717

Judecătoriile Medgidia și Mangalia Magistrații Laura Sărac-Aldea și Florentin Mircea Panait, programați la testarea scrisă în cadrul concursului pentru funcțiile de conducere

09 May 2024 413