Comunicat - Partidul Național Democrat

Partidul Național Democrat - Organizația Județeană Constanța își manifestă dezamăgirea față de decizia candidatului Vergil Chițac, candidat local la Primăria Constanța din partea Partidului Național Liberal și fost angajat al Ministerului Apărării Naționale, de a uza uniforma și însemnele militare în campania electorală, inclusiv pe site-ul propriu – www.vergilchitac.ro - transformat într-un material de propagandă.
  Precizăm: din punct de vedere al regulamentelor militare, a legislației democratice românești și europene este interzisă folosirea imaginii armatei în scop propagandistic. În cazul cadrelor în retragere, uniformele militare pot fi îmbrăcate doar la anumite ceremonii oficiale, încadrate clar în statutul ministerelor Apărării, Internelor, Serviciului Român de Informații.
  Potrivit statutului cadrelor militare, dreptul de a purta uniforma militară este un privilegiu conferit militarilor care intră în rezervă si au o activitate de cel putin douăzeci de ani sau au merite deosebite. Reamintim faptul că, în campaniile electorale anterioare, MApN-ul a fost nevoit să facă precizări publice referitoare la situația în care poate fi retras dreptul unor foști ofițeri de a purta uniformă, prin ordin, la solicitarea Asociației Ofițerilor în Rezervă din România.
 
01.03.2016
Partidul Național Democrat - Organizația Județeană Constanța
 
  Președinte Sunay OMER

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Demisia grupului de activiști civici din PND Constanța

30 Oct 2016 2150

Cum arată sondajul prezentat în BPN al PNL PNL şi PND, colaborare pentru parlamentare

05 Oct 2016 3524

​Averile şi interesele candidaţilor M10, PPU, PER, PND şi Partida Romilor din judeţ (documente)

03 Jun 2016 2980

Un şomer, o săracă fată bogată, muncitori sau angajaţi la stat se luptă pentru Primăria Ovidiu (documente)

02 Jun 2016 4113

Vezi dacă îi cunoşti! Cu ce candidaţi vrea să câştige PND primăriile judeţului (document)

31 May 2016 2185

Iată lista candidaţilor „naţional-democraţi“ pentru consiliile locale din judeţul Constanţa! (document)

31 May 2016 3791

Doar patru partide au liste complete depuse CJC, reduta râvnită… în funcţie de putinţă (document)

19 May 2016 3372

PND a pierdut un potenţial reprezentant în CLM Constanţa

28 Apr 2016 2399

Viceprimarul Sali Serdai, candidatul PND la Primăria Murfatlar

11 Apr 2016 2463

Iată candidații PND la primăriile Ovidiu și Lumina

31 Mar 2016 3119

PND și-a desemnat candidatul la Primăria Constanța

26 Mar 2016 3373

Consilierul local Dumitru Cojocaru, noul lider PND Agigea

22 Mar 2016 1890

Dumitru Cojocaru, noul lider PND Agigea

22 Mar 2016 2597

Marin Hristoaie, viceprimarul din Negru Vodă, a trecut de partea PND

14 Mar 2016 3930

Comunicat PND

14 Mar 2016 1850