La Guvern nou, minciuni noi

La Guvern nou, minciuni noi

Politica este arta compromisurilor, nu şi a minciunilor. Incapabil să facă diferenţa, Guvernul Ungureanu dă licenţe de explorare şi exploatare a rezervelor noastre de gaze neconvenţionale cu o uşurinţă condamnabilă, iar după aceea minte cu neruşinare că partenerii externi se opun desecretizării contractelor. O minciună ucisă din faşă de Tom Holst, managerul Chevron România (compania care a obţinut licenţele), care afirmă sus şi tare că  iniţiativa de secretizare a clauzelor contractuale a aparţinut statului român şi nu companiei americane! Chevron este de acord cu desecretizarea, adaugă Holst, discreditând total Guvernul Ungureanu. Un Guvern despre care reprezentantul companiei americane spune şi că i-a dat pe tavă trei licenţe necerute: „Chevron are o licenţă de explorare în zona Bârlad şi, cu aproximativ două săptămâni în urmă, Guvernul ne-a oferit trei licenţe de explorare în regiunea Dobrogea“. Dacă nu ţine de cine ştie ce interese, a-ţi concesiona cu atâta uşurinţă rezervele tale naturale, mai ales în vremuri de criză, este o dovadă de crasă neghiobie sau de totală lipsă de viziune economică. Stupefiat de comportamentul incalificabil la care s-a pretat Guvernul în acest caz şi îngrijorat de pericolul afectării mediului după demararea exploatării gazelor de şist, PER solicită premierului Ungureanu prezentarea publică a contractului încheiat cu Chevron, inclusiv a anexelor şi a metodelor de extragere convenite.

                                                                                 Preşedinte PER
                                                                                   DĂNUŢ POP


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Misha și Lidia Buble dau tonul distracției la Constanța, în această seară

02 May 2024 507

Evenimente Constanța de 1 Mai Artiști îndrăgiți cântă la mare în minivacanța de 1 Mai. Programul evenimentelor

30 Apr 2024 6478

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 2072

Constanța Surprize pregătite pentru fani la ediția aniversară din acest an a festivalului NEVERSEA

05 Jul 2023 1662

Melodia zilei MIRA x LORA - Tu cu Ea | Official Video

16 Apr 2022 2229

Melodia zilei F.Charm feat. @LORA - Perfect defect (Videoclip Oficial)

30 Oct 2021 2273

Melodia Zilei LORA – O rană

05 Sep 2020 2058

Lora – Rămas bun (Official Video)

03 Nov 2017 5117

Lora - Ruga

03 Dec 2016 5177

Concert Lora, live, la Constanţa

13 Aug 2016 6490

Melodia zilei Anda Adam, George, Lora, What's Up - Moşu' e român

27 Dec 2015 4424

Ultima din acest sezon Petrecere în Princess Summer Club

11 Sep 2015 3915

Lora revine pe scena Princess Summer Club

10 Aug 2015 3467

Melodia Zilei Lora feat. Naz Tokio - Fire Up

26 Jul 2015 4901

Lora, într-un concert live la Constanţa

15 Jul 2015 2874