Noua Republică a solicitat în instanță și la CCR aplicarea Referendumului 2009 privind numărul maxim de 300 de parlamentari și alocarea a 46 mandate de parlamentari pentru diaspora

Senatorul Noua Republică, Valeriu Todirașcu, a acționat în instanță Ministerul Justiției, Autoritatea Electorală Permanentă și Institutul Național de Statistică. Scopul acestui demers este de a pune în aplicare dorința oamenilor care au votat în 2009 pentru un Parlament cu 300 de parlamentari și care cer un număr mai mare de mandate pentru parlamentarii de diaspora.

”Lipsa de voință politică și protejarea grupurilor de interese din jurul partidelor au făcut ca dorințele legitime alecetățenilor, de a avea un parlament cu 300 de parlamentari și o reprezentare corectă a diasporei în Parlament, să fie ignorate și călcate în picioare. Am acționat în instanță cele trei instituții, ca ultimă soluție pentru impunerea voinței oamenilor în fața ignoranței politicienilor”, a declarat senatorul Valeriu Todirașcu.
Acesta a depus la Tribunalul București o cerere de chemare în instanță a reprezentanților celor trei instituții și a cerut să se constate nerespectarea dreptului fundamental de a alege al cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în afara țării, prin restrângerea și încălcarea nejustificată a principiului reprezentării proporționale. Detalii suplimentare aici: http://www.tody.ro/document/2016-02-07-Scrisoare-76-Actiune-in-contencios-legea-electorala

Tot prin acest demers Noua Republică urmărește obligarea Institutului Național de Statistică să raporteze numărul total de cetățeni români, din care numărul total al cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate, la data de 1 ianuarie 2015.
„Ministerul Justiției trebuie să determine norma de reprezentare pentru Camera Deputaților și Senatul României, prin împărțirea numărului locuitorilor raportat de Institutul Național de Statistică la numărul de 300 mandate de parlamentari stabilite prin Referendumul valid din anul 2009. 
Determinarea numărului de mandate pentru Senat, respectiv pentru Camera Deputaților, pentru cele 43 circumscripții electorale, trebuie făcută nediscriminatoriu. Aceeași instituție ar trebui să elaboreze și să depună la camera competentă un proiect de modificare a Legii privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor”
, a explicat senatorul Noua Republică.
În ceea ce privește Autoritatea Electorală Permanentă, Valeriu Todirașcu speră ca în urma procesului aceasta să fie obligată să își îndeplinească corespunzător atribuțiile stabilite prin Legea nr.208/2015.

În paralel cu acest demers, senatorul Valeriu Todirașcu a solicitat sesizarea Curții Constituționale, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 208/2015, reprezentat de art.5 alin.(2) și (3), potrivit căruia:“(2) Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 73.000 locuitori. (3)Norma de reprezentare pentru alegea Senatului este de un senator la 160.000 locuitori”. Detalii suplimentare aici: http://www.tody.ro/document/2016-02-07-Scrisoare-78-Sesizare-Curtea-Constituionala-legea-electorala

Noua Republică rămâne pe deplin angajată susținerii democrației participative, în care dorința cetățenilor să fie suverană și nu sugrumată de corupția și interesele de clan ale politicienilor.
 
Partidul Noua Republică
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

AVR „Legea e bună”, noua campanie anticontrabandă în România și Republica Moldova (FOTO)

02 Nov 2023 775

CSM Constanța atletism Petronela Simiuc Burr, medaliată la Jocurile Francofoniei Kinshasa 2023

05 Aug 2023 1467

#citeșteDobrogea Vizita muftiilor din Dobrogea în Republica Turcia în anul 1923

21 Apr 2023 2875

Un prim caz suspect de infectare cu Omicron în Republica Cehă, la o persoană venită din Namibia

27 Nov 2021 1245

Lista statelor din zona galbenă a fost actualizată Se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din aceste țări

02 Apr 2021 2051

Știați că...? Nouă ani de la moartea cântăreței Cesária Évora

17 Dec 2020 1075

O nouă benzinărie Rompetrol în Chişinău. KMG International continuă dezvoltarea nu doar în România, ci şi în Republica Moldova, Georgia şi Bulgaria

22 Jan 2019 2643

Cutremur extrem de violent. Unde a avut loc și care a fost magnitudinea

22 Jun 2018 3094

Atenționare de călătorie în Grecia. Fermierii vor bloca autostrada cu tractoare și mașini agricole

22 Jan 2018 1765

Atenționare de călătorie în Grecia. Se anunță proteste ale fermierilor eleni

19 Jan 2018 1435

Începe Festivalul „Miturile cetăţii“ Nouă seri de teatru şi şase scene, plus lansări de carte şi colocvii

17 Jun 2017 7423

Pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii A fost încheiată o nouă convenţie între România şi Bulgaria

13 May 2016 1824

Republica Moldova Andrei Năstase, noul președinte al partidului Platforma Demnitate și Adevăr

13 Dec 2015 2234

Legenda Igor Dobrovolski i-a dat gol în semifinală Săgeata Stejaru, pe locul trei la Cupa FMF, din Republica Moldova (galerie foto)

04 Dec 2015 3839

Din lot face parte şi tatăl Simonei Halep Săgeata Stejaru, invitată la turneul internaţional din Republica Moldova (galerie foto)

26 Nov 2015 6260