Constanța, primul oraş din România care introduce plata cu deşeurile pentru transportul public

În municipiul Constanța se lansează campania „Schimbă PET-ul cu biletul”, o inițiativă unică în România, prin care locuitorii și turiștii vor putea circula cu mijloacele de transport în comun, plătind la schimb cu PET-uri și doze de aluminiu.
 
Vineri, 21 mai 2021, locuitorii și turiștii din Constanța vor putea circula cu mijloacele de transport în comun în schimbul a 3 deșeuri colectate. Campania “Schimbă PET-ul cu biletul”, este lansată de Primăria Municipiului Constanța şi Asociația Act for Tomorrow cu sprijinul Federației Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Constanța, Kaufland România și Green Ambalaje, în contextul ediției din acest an a Zilei Municipiului Constanța și a programului național “Vinerea Verde”, lansat de Ministerul Mediului, o inițiativă menită să reducă poluarea cauzată de transportul cu mașinile personale în marile orașe, prin care toți cetățenii sunt încurajați să utilizeze transportul alternativ pentru deplasarea la și de la serviciu.
 
Campania este o premieră pentru România, ea având, atât obiectivul încurajării folosirii transportului public, cât și obiectivul de a promova colectarea și reciclarea deșeurilor care, pe lângă faptul că vor fi transformate în noi resurse, în acest context facilitează și accesul locuitorilor la transportul public.
 
Acțiunea pilot de vineri, 21 mai, se va desfășura în următoarele stații CTBUS: Far; Gară CFR; Poarta 2 Port - Tribunal; Cap de linie Tomis Nord (Cireșica); City Park Mall. Cei dornici să participe trebuie doar să aibă la ei 3 PET-uri sau doze de aluminiu, de orice dimensiune și să le predea la unul dintre punctele de colectare din cele mai circulate stații din Constanța, unde vor fi întâmpinați de voluntarii campaniei. Aceștia le vor oferi în schimbul deșeurilor un bilet, valabil pe orice linie, pe durata întregii zile.  Costul biletelor este suportat integral de către partenerii privați ai acestei campanii. Toate PET-urile colectate în cadrul campaniei vor fi transmise către fabricile de reciclare Green Ambalaje, unde vor fi transformate în noi resurse.
 
În funcție de rezultatele acțiunii pilot derulate vineri, 21 mai, Primăria Constanța și partenerii acțiunii iau în calcul extinderea acesteia în fiecare vineri, pe întreaga perioadă a sezonului estival.
 
Totodată, campania se desfășoară în cadrul Programului Capitala Tineretului din România 2021-2022 și contribuie la atingerea a patru Obiective de Dezvoltare Durabilă: O11 - Orașe și comunități durabile; O9 - Instrastructură și industrializare; O14 - Viața Acvatică; O12 - Consum și Producție Responsabile.
 
Campanii similare au fost desfășurate și în alte mari orașe din lume și au avut rezultate extrem de bune: Roma (Italia), Istanbul (Turcia), Beijing (China), Surabaya (Indonezia). De exemplu, în Istanbul, în primul an al campaniei au fost colectate 4,1 milioane de PET-uri, echivalentul a 75.000 kg de plastic.
 
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac: „Ne bucurăm că suntem primul oraș din România care demarează o astfel de inițiativă care aduce beneficii reale atât la nivelul mediului, dar și pentru locuitorii orașului. Promovarea sustenabilității la nivel municipal reprezintă o direcție strategică a administrației publice locale din Constanța. Frumusețea și curățenia orașului nostru nu se poate menține fără ca fiecare dintre noi să contribuie activ. Tocmai de aceea, această inițiativă reprezintă un model de implicare, care va uni forțele constănțenilor cu cele ale autorităților, a societății civile și a mediului privat, pentru a demonstra că împreună putem da o nouă viață deșeurilor, evitând în același timp aglomerările din trafic și contribuind la promovarea transportului alternativ“.
 

Președintele Asociației Act for Tomorrow, Andrei Coșuleanu: „Lupta pentru un mediu curat și pentru orașe verzi și sustenabile trebuie să fie o constantă a preocupărilor noastre, a autorităților publice locale, a societății civile, a mediului privat și a cetățenilor. “Schimbă PET-ul cu biletul” este o campanie care s-a născut în primul rând din dorința celor implicați de a dezvolta inițiative pozitive și constructive, care au în centrul lor nevoile cetățenilor și care propun soluții cu impact real în rezolvarea problemelor de mediu cu care țara noastră se confruntă la ora actuală. Este o campanie în premieră în România, care îndeplinește două obiective esențiale pentru protejarea mediului: reduce poluarea generată de transportul cu mașinile personale și încurajează reciclarea, diminuând astfel poluare apelor, solului și aerului. Sperăm ca astfel de inițiative să fie replicate la nivelul cât mai multor orașe, astfel încât oamenii să se poată bucura de orașe verzi și curate“.
 
Un alt aspect inedit al campaniei îl constituie infrastructura de colectare separată a deșeurilor, aceasta având forma unor animale marine gigant, care reprezintă cele mai cunoscute specii protejate din apele din România. Cele 4 sisteme gigant reprezentând doi delfini, un sturion și o broască țestoasă au rolul de a trage un semnal de alarmă asupra impactului pe care deșeurile îl au asupra animalelor acvatice. Campania se desfășoară la Marea Neagră, aceasta fiind a doua cea mai poluată mare din Europa. După partea de vest a Mării Mediterane, Marea Neagră conține cea mai mare densitate de gunoaie produse de om și ajunse în mediul marin din UE. Plasticul constituie 90% din deșeurile produse de oameni și descoperite în mediul marin. 85% dintre acestea sunt sticlele de plastic (PET) și pungi de unică folosință, aceste două categorii de obiecte reprezentând doi dintre principalii poluanți marini.

 
Campania “Schimbă PET-ul cu biletul” face parte din programul “Acționăm pentru Ape”, dezvoltat de Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, în cadrul căreia încă din 2019 se desfășoară ample acțiuni de protejare a apelor, atât la nivelul municipiului, cât și la nivelul altor stațiuni de pe litoral. În 2020, Programul “Acționăm pentru Ape” a câștigat locul I, la categoria mediu, în cadrul Romanian PR Awards, cea mai importantă competiție de PR din România.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autorizație de construire pentru Heineken Romania SA, eliberată de Primăria Constanța

10 May 2024 466

Afaceri Constanța Primăria Cernavodă plătește peste 450.000 de euro pentru modernizarea unui drum public. Ce firmă a câștigat licitația (DOCUMENT)

10 May 2024 396

Între 17-21 mai 2024, Zilele Constanței! Multe evenimente sunt așteptate

10 May 2024 764

Primăria Comunei Peștera județul Constanța închiriază un teren și un spațiu pentru un cabinet stomatologic (DOCUMENT)

10 May 2024 269

Primăria Constanța Continuă recondiționarea carosabilului pe bulevardul Mamaia. Traficul rutier va fi restricționat parțial (GALERIE FOTO)

10 May 2024 294

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

10 May 2024 314

Cumpărări directe Constanța Primăria Independența investește în construirea unui podeț pe strada Bradului din localitate (DOCUMENT)

10 May 2024 206

Cumpărări directe Constanța Primăria Independența investește în construirea unui podeț în localitatea Tufani (DOCUMENT)

10 May 2024 216

„Sunt nevinovat!“ Ce spune Andrei Popescu, candidat la Primăria Constanța, despre dosarul milionarului în criptomonede ce ar fi fost răpit pentru o datorie de 3 milioane de euro

10 May 2024 536

Primăria Sarichioi, în proces cu o firmă din județul Tulcea. Dosarul, pe rolul Curții de Apel Constanța

10 May 2024 258

Un loc de joacă din municipiul Constanța va fi extins. Iată unde este situat

10 May 2024 385

Primăria Constanța „Parcul Carol I, reabilitat pentru a pune în valoare vestigiile istorice” (GALERIE FOTO)

10 May 2024 483

Proiect Company Construct SRL va ridica două imobile pe strada Gheorghe Marinescu din Constanța

09 May 2024 580

Licitații publice Primoval SRL bifează un nou contract cu Primăria Constanța (DOCUMENTE)

09 May 2024 413

Licitații publice 5 clădiri emblematice din Constanța sunt iluminate arhitectural timp de o lună de Cultech Professinal SRL (DOCUMENTE)

09 May 2024 646