La Medgidia 263 de beneficiari de ajutor social prestează lucrări de interes local

Legislația în vigoare (Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat) obligă primarii să întocmească un plan de acțiuni sau de lucrări de interes local pentru ca beneficiarii de ajutor social să presteze lunar servicii în beneficiul comunității. După cum stipulează clar legea, una dintre persoanele apte de muncă din familia beneficiară are obligația de a presta lunar aceste servicii.

În prezent, înregistrate la Primăria municipiului Medgidia există 263 de persoane apte de muncă. Acestora le este alocat un număr de ore de muncă, în funcție de suma pe care o primesc. Dacă aceste persoane refuză să muncească, sau nu se prezintă la locul unde urmează sa presteze serviciile, ajutorul social se suspendă pe luna respectivă și se reia în momentul în care persoana revine la muncă. Mai mult, în caz de incapacitate de muncă, obligația de a presta lucrările de interes local poate fi transferată unui alt membru al familiei, cu acordul autorităților.

            Astfel, cei 263 de membri ai familiilor care beneficiază de ajutor social prestează acțiuni de întreținere a curățeniei în curțile și zonele adiacente ale unităților de învățământ din Medgidia, întreținerea curățeniei la Clubul Pensionarilor, lucrări de întreținere a rigolelor de scurgere din zona șoselei de centură, sau întreținerea falezei. Mai exact, aceștia mătură, îndepărtează gunoaiele și resturile vegetale sau participă la acțiunile de plantare de flori atunci când este cazul.
            În acest mod, la Medgidia s-a reușit îmbinarea cu succes între acordarea ajutoarelor sociale și menținerea unui mediu înconjurător curat, totul cu ajutorul colaborării între autoritățile locale și beneficiarii de ajutor social.
          

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

SC Ambient One Construct SRL va executa lucrări la Școala Tătară din Cobadin (document)

14 Mar 2018 3604

Comunicatul de presa "Agentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca Bucuresti informeaza absolventii institutiilor de învatamânt, promotia 2015

15 Jul 2015 1273

Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti informează absolvenţii instituţiilor de învătământ, promoţia 2015

01 Jul 2015 1617

Concurs organizat la Constanţa de poliţişti pentru elevi la sfârşit de an şcolar

19 Jun 2014 3426