Radu Cristian a discutat cu agenţii economici despre relansarea turismului

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a avut, joi, 26 martie, o întâlnire cu agenţii economici din turism pentru a discuta despre proiectele sezonului estival 2014 şi a cunoaşte direct de la hotelieri problemele actuale din acest domeniu de activitate. În cadrul întrevederii, la care a participat administratorul public Romulus Dumitrana şi reprezentanţi ai Direcţiei de Turism şi Mediul de Afaceri din cadrul Primăriei, s-au adus în discuţie o serie de aspecte legate de revigorarea turismului din sudul litoralului. În acest sens, edilul Radu Cristian a reiterat ideea constituirii agenţilor economici în patronate puternice, care să susţină proiecte viabile, alături de municipalitate, chiar în relaţia cu administraţia centrală. "Dacă avem o relaţie de parteneriat, împreună putem face lucruri trainice în oraş şi staţiuni. Avem nevoie de dumneavoastră să participaţi activ la relansarea zonei noastre turistice.

Devenim o forţă puternică, numai dacă suntem uniţi şi ne prezentăm la Guvern pentru finanţări ale proiectelor serioase, care pot relansa litoralul. Dar mai întâi, trebuie să ne facem curăţenie pe proprietatea noastră", a opinat primarul Mangaliei. Vizavi de aspectul curăţeniei în staţiuni, edilul a mai precizat că acei agenţi economici care nu îşi fac curăţenie şi nu întreţin activele pe care le deţin, vor fi sancţionaţi cu amenzi contravenţionale. La rândul lor, agenţii economici au spus că sunt deranjaţi de aspectul dezolant al clădirilor abandonate, de mizeria de pe plaje şi de faptul că unii turişti îşi parchează maşinile direct pe nisip. "Am reuşit să obţinem fonduri pentru reabilitarea falezei Jupiter-Neptun, iar până la anul, în vară, vom avea o falză modernă. Îmi doresc, de asemenea, o faleză care să lege Mangalia de Olimp. Nu avem resurse financiare în acest moment, dar sper că acest proiect nu va rămâne doar un vis neîmplinit", a mai precizat edilul Radu Cristian. În cadrul întâlnirii, s-a mai vorbit despre un Regulament privind activitatea agenţilor economici de pe teritoriul administrativ al municipiului, care va fi implementat din vara acestui an, imediat ce va fi adoptat de CLM.
                                                                                                     
26 martie 2014                                                                Biroul de presă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CFR Infrastructură Constanța Citește cu CFR! Invitație la lectură, în Gara Constanța

03 May 2024 354

Județul Constanța Acțiuni antidrog, în stațiunile de pe Litoral, în minivacanța de 1 Mai (GALERIE FOTO)

02 May 2024 373

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 747

ANM Ploile și vijeliile se extind în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea pe litoral

01 May 2024 743

Kokkai Comimpex SRL, din Constanța, va păzi Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral!

01 May 2024 342

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1367

Polițiștii, alături de tineri la festivalurile de pe litoral

30 Apr 2024 490

FOTOREPORTAJ Cu ce priveliște sunt întâmpinați turiștii la malul mării, în Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 651

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 709

Răzvan Farmache, din nou la Constanța. Amintiri de aur în tricoul alb-albastru! „M-am bucurat foarte mult pentru Farul că a luat campionatul“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 1381

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 663

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 751

Vremea în Dobrogea Temperaturi plăcute și cer senin, apoi instabilitate atmosferică în zilele ce urmează

28 Apr 2024 512

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 866

Rugby CSM Constanța, victorie cu punct bonus la Bârlad. Eduard Chifor, omul meciului (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 603