Campania „Centrofarm îți pune tenul sub lupă” ajunge în Brașov, Bacău, Constanța și Sibiu

Locuitorii din cele patru orașe sau din împrejurimi care vor ajunge în farmaciile Centrofarm Galeriile Tom Constanța, City Park Constanța, Shopping City Sibiu, Unirea Brașov sau Arena Bacău vor putea beneficia gratuit de servicii de consultanţă de specialitate şi dermoanaliză. În plus, la achiziţionarea de produse cosmetice în valoare minimă de 200 lei pe un singur bon, în cadrul campaniei, clienţii vor primi gratuit un supliment MaxiLife pentru frumuseţea pielii.

Fie că locuiești în Brașov, Constanța, Bacău sau Sibiu sau te afli doar în trecere prin aceste orașe, Centrofarm te invită   să-ți pui tenul sub lupă și să-ți faci gratuito dermoanaliză. Cu ajutorul dermoanalizatorului, vei afla în scurt timp care este tipul tău de ten şi vei primi o recomandare obiectivă privind cele mai potrivite produse pentru îngrijirea pielii. Astfel, vei putea şti mai multe despre pielea ta: gradul de hidratare, cantitatea de sebum, fototipul -  care reprezintă gradul de pigmentare, sensibilitatea la soare, precum şi gradul de elasticitate (vârsta biologică a pielii).
De asemenea, prin acest test, se va putea stabili şi tipul de sensibilitate al pielii tale. Vei afla dacă tenul tău este cu predispoziţie alergică sau intolerant la anumite produse, dacă are cuperoză sau tendinţă de pigmentare neuniformă. În plus, consilierul de specialitate Centrofarm îţi va oferi o soluţie de îngrijire sau, în funcție de rezultatul dermoanalizei, te va îndruma către un cadru medical de specialitate.
„După rezultatul de succes pe care l-a avut campania de dermoanaliză în București, ne-am hotărât să mergem mai departe și să le oferim și locuitorilor din alte orașe ale țării posibilitatea să beneficieze gratuit de servicii de consultanţă de specialitate şi dermoanaliză. Centrofarm vine în ajutorul clienţilor și dorește ca prin această campanie să reuşească să informeze şi să educe cât mai multe persoane cu privire la importanţa îngrijirii adecvate a tenului”, a declarat Mirela Moroșanu, director medical Centrofarm.
Dr. Florentina Zaharia,medic primar dermato-venerolog, competenţa laser terapie, din cadrul BIODERM LASER CLINIC, sprijină campania Centrofarm. Aceasta afirmă că:„Este foarte important să ştim ce tip de ten avem, pentru a folosi produsele dermatocosmetice adecvate. În ultima perioadă a crescut incidenţa alergiilor şi a dermatitelor de contact. Aceste afecţiuni sunt cauzate de aplicarea diverselor creme cu efect alergizant sau de expunerea la soare după folosirea unor creme care conţin vitamina C, retinol (fotosensibilizante). De asemenea, a crescut numărul pacienţilor care suferă de cuperoză - o roşeaţă difuză la nivelul pomeţilor, care apare din cauza factorilor genetici sau a sensibilităţii la produse cosmetice. Date fiind cele de mai sus, mă alătur cu drag campaniei Centrofarm de educare şi informare privind identificarea tipului de ten şi a îngrijirii acestuia. O piele îngrijită şi hidratată va fi ferită de agresiunile externe şi va îmbătrâni mai greu.”
Supliment gratuit și reduceri de 10% la produsele cosmetice
Clienții care achiziționează produse cosmetice  în valoare de minim 200 de lei pe același bon, în cadrul campaniei, primesc gratuit un supliment alimentar  MaxiLife pentru frumusețea pielii, dintre următoarele: Extract de sâmburi de struguri (28.03 lei); Vitamine și Multiminerale (28 lei);  Vitamina C cu beta-caroten (13.23 lei); Omega 3+ (24.29 lei).

Clienţii posesori de card Centrofarm beneficiază de 10% reducere la produsele cosmetice.

Mai multe detalii despre campanie poţi afla la Tel Verde (linia este activă de luni până vineri, între orele 09:00-18:00) sau de pe www.centrofarm.ro.

Despre Programul Câștigă Viață

În cadrul Programului Câștigă Viață, farmaciile Centrofarm derulează campanii medicale de prevenție, care au ca obiectiv informarea, educarea și prevenirea unor afecțiuni cu incidență ridicată, precum: bolile cardiovasculare, diabetul, afecțiunile pulmonare, osteoporoza, afecțiuni ale pielii, obezitatea, alergiile respiratorii și cancerul de col uterin. Campaniile medicale desfășurate de Centrofarm au loc sub patronajul Ministerului Sănătății și al Direcției de Sănătate Publică.


Toți clienții posesori de card Centrofarm se pot testa în cadrul campaniilor derulate în cadrul Programului Câștigă Viață și, în plus, au acces gratuit la peste 10.000 de servicii de prevenție, în baza punctelor acumulate pe card. Serviciile menționate sunt publicate periodic în catalogul „Câștigă Viață”, distribuit în farmaciile Centrofarm și disponibil online pe www.centrofarm.ro.

Despre farmaciile Centrofarm

Centrofarm are o experiență de peste 80 de ani pe piața farmaceutică din România. Prin campaniile medicale pe care le realizează în cadrul Programului “Câștigă Viață”, Centrofarm își asumă misiunea de a contribui la îngrijirea și îmbunătățirea stării de sănătate a românilor și încearcă să le schimbe atitudinea față de propria sănătate.
Centrofarm deţine în prezent 55 de farmacii, dintre care 34 în Bucureşti şi 21 în ţară.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O tânără antrepenoare din Constanţa se extinde în toată ţara prin reţeaua Plafar. Iată ce face ea

23 Apr 2015 2912