Dezbaterea propunerii legislative pentru modificarea si completarea Legii nr.384/2006

PARLAMENTUL ROMÂNIEI
 
S E N A T
Calea 13 Septembrie nr.1-3, sector 5, Bucureşti,
Biroul de presă, tel. 021.414.2713, fax 021.315.60.03

COMUNICAT DE PRESĂ
- Proiect -

Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială a Senatului României va dezbate, mâine, 9 februarie 2010, începând cu ora 10.00, în prezenţa ministrului apărării naţionale, Gabriel Oprea, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.384/2006, privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari, iniţiată de domnii deputaţi PSD Florin Iordache, Valeriu Zgonea şi Eugen Bejinariu, în vederea elaborării raportului suplimentar.
 Proiectul de lege, care a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, are ca obiect modificarea şi completarea Legii nr.384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari, în sensul transformării vechimii în serviciu, în calitate de soldaţi sau gradaţi voluntari, din „stagiu de cotizare”, aşa cum prevede reglementarea actuală, în „vechime în serviciul militar”, precum şi menţinerea în activitate a acestora şi după împlinirea vârstei de 40 de ani, în condiţiile susţinerii şi promovării anuale a unor teste de aptitudini fizice şi militare.

8 februarie 2010                                                                       Biroul de presă

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul București, termen în dosarul familiei Pascu! (DOCUMENT)

21 May 2024 345

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe A1 Deva-Nădlac

21 May 2024 212

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN7

20 May 2024 227

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 56A

15 May 2024 279

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 15

14 May 2024 250

Porniți la drum? Vedeți cum se circulă pe drumurile din țară! Situația pe A2 București-Constanța

10 May 2024 511

Brigada 9 Mecanizată Mărășești Constanța Au început înscrierile pentru posturile de soldat/gradat profesionist seria a II-2 2024!

08 May 2024 747

Pascu Matei Vlad, din București, acuzat de producerea accidentului de la 2 Mai, proces cu Penitenciarul Poarta Albă

08 May 2024 1646

Centrul Militar Zonal Constanța S-a dat startul înscrierilor pentru posturile de soldat profesionist, seria a II-a

07 May 2024 933

Accident rutier grav în municipiul Galați! O victimă a decedat (FOTO)

05 May 2024 714

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Prima condamnare, aproape 5 ani cu executare. Dosarul, în apel (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1396

IGPR Infotrafic Circulație restricționată pe DN 17 Bistrița-Beclean

01 May 2024 368

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 10231

IGPR Infotrafic Circulație reluată pe centura București

25 Apr 2024 350

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 2A

25 Apr 2024 346