Intrevederea dlui. senator Titus Corlatean cu Comisia de cultura a Parlamentului Republicii Moldova

PARLAMENTUL ROMÂNIEI
 
S E N A T
Calea 13 Septembrie nr.1-3, sector 5, Bucureşti, tel. 021.414.2713, fax 021.315.60.03
COMUNICAT DE PRESA
Marţi, 20 aprilie 2010, la Salonul Alb de la Senat, a avut loc întâlnirea între o delegaţie a Comisiei pentru politică externă a Senatului României, condusă de  preşedintele Titus Corlăţean şi o delegaţie a Comisiei de cultură, educaţie, cercetare, sport şi mass-media a Parlamentului Republicii Moldova, condusă de doamna Corina Fusu, preşedintele comisiei.
A fost salutată frecvenţa ridicată a contactelor politice dintre cele două părţi în ultima perioadă de timp şi s-a căzut de acord asupra necesităţii stabilirii unor forme de colaborare instituţională la nivelul Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău.
În acest sens, domnul Titus Corlăţean a propus ca parlamentarii români şi moldoveni să facă demersurile necesare pe lângă conducerile celor două foruri legislative pentru semnarea protocolului de colaborare între Parlamentele României şi Republicii Moldova, cu ocazia vizitei pe care urmează să o întreprindă la Bucureşti, în perioada 27-28 aprilie, preşedintele Parlamentului de la Chişinău, domnul Mihai Ghimpu.
Domnul Titus Corlăţean a reafirmat susţinerea de către România a eforturilor de integrare europeană ale autorităţilor Republicii Moldova care vizează negocierea într-un ritm susţinut a unui acord de asociere la UE,  includerea Republicii Moldova într-o zonă de liber schimb cu statele membre UE, precum şi renunţarea la vize pentru cetăţenii moldoveni care doresc să circule în UE.
Domnul Titus Corlăţean a solicitat sprijin din partea  Comisiei de cultură, educaţie, cercetare, sport şi mass-media a Parlamentului de la Chişinău pentru reluarea retransmisiei emisiunilor TVR în Republica Moldova şi lansarea unui oficiu al Radio România la Chişinău.
Cu ocazia întâlnirii au fost abordate aspecte legate de reforma constitutională şi cea electorală, precum şi de situaţia politică din Republica Moldova.
21 aprilie 2010

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 822

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1408

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 373

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 394

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1827

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 662

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1023

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 973

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 656

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 815

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 682

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 939

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1559

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 819

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 562