Comunicat - Universitatea Ovidius

Facultatea de Teologie, Specializarea Asistenţă Socială, şi Facultatea de Drept, Ştiinţe Administrative și Sociologie, Specializarea Sociologie, din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, organizează Conferinţa Naţională cu tema „ EXODUL TINERILOR  -  migraţie, şomaj, consiliere”, ce va avea loc în perioada 22 – 24 noiembrie.

Printre subiectele dezbătute se numără: identificarea cauzelor care au dus la creşterea ratei familiilor de şomeri, aceste familii cunoscând o scădere dramatică a veniturilor atât în termeni reali, cât şi în termeni nominali; identificarea evoluţiilor în plan social şi a soluţiilor de creare de noi locuri de muncă; analiza aprofundată a datelor generale de creştere economică, în condiţiile în care economia dă semne de revigorare în timp ce nivelul de viaţă a scăzut dramatic, lipsa investiţiilor atrăgând lipsa locurilor de muncă atât de necesare azi în România; consiliere şi strategii de politici sociale la nivel naţional şi internaţional privind stoparea fenomenului de migraţie.
La eveniment participă personalităţi locale şi naţionale din domeniul Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, a asistenţei sociale, psihologiei, teologiei, sociologiei, juridic.
Lucrările Conferinţei se vor desfăşura în Amfiteatrul 103, etaj 1, Campusul Universitar, Aleea Universității nr.1.     
 
Biroul de promovare și relații publice,
22 noiembrie 2013

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O firmă din Constanța, executată silit de fiscul din Tulcea. Mai multe bunuri deținute de SSS Global Systems SRL, scoase la licitație (DOCUMENT)

06 May 2024 275

Infotrafic Aglomerație pe drumurile din România – Vezi unde

06 May 2024 283

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 484

Infotrafic Cum se circulă pe autostrada A2 București-Constanța?

06 May 2024 342

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Petrică Răducan, secretar general la Comuna Istria (DOCUMENTE)

05 May 2024 408

Afaceri Constanța Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății Complex Savoy SA, convocată în ședință

04 May 2024 421

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Anișoarei Brașovanu secretar general UAT la Comuna Gârliciu (DOCUMENTE)

04 May 2024 382

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

04 May 2024 366

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Silviei Gheorghe secretar general UAT la Comuna Cuza Vodă (DOCUMENTE)

04 May 2024 369

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 662

Cum va fi vremea în Dobrogea în noaptea de Înviere?

03 May 2024 693

Rico SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

03 May 2024 523

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei-Alina Borcan, secretar general al comunei Tuzla (DOCUMENTE)

03 May 2024 593

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 421

Acțiuni ale polițiștilor din județul Tulcea, pentru combaterea pescuitului ilegal. Iată ce au constatat ​

03 May 2024 394