11 zile până la termenul lui Nicuşor Când va fi finalizat tronsonul Cernavodă - Medgidia din Autostrada Soarelui

cap_1.jpgPe 20 iulie, deci în urmă cu exact o lună, se inaugura tronsonul Cernavodă - Medgidia din Autostrada Soarelui. Tot de atunci a început să se circule şi pe tronsonul Medgidia - Murfatlar, dar şi pe 11 kilometri din centura Constanţei. Amintim, însă, că pe tronsonul Cernavodă - Medgidia se circulă în regim de drum naţional, cu 80 de kilometri pe oră, pe o singură bandă pe fiecare sens de mers.

La momentul respectiv, premierul Victor Ponta, care mărturisea că nu-şi asumă meritul pentru Autostrada Soarelui, declara: „Aici s-au mişcat foarte, foarte bine cei care au preluat contractul. Sper să reuşească şi dânşii să termine în noiembrie ultima bucată, nu pe 4 ianuarie". Lucrările la acest tronson au întârziat pentru că francezii de la Colas, câştigătorii iniţiali ai contractului, nu au respectat graficul lucrărilor, motiv pentru care contractul a fost reziliat. Ulterior, consorţiul Astaldi SPA - Max Boegl s-a ocupat de acest tronson, în urma unei licitaţii câştigate, licitaţie organizată de Ministerul Transporturilor.

nicusor_autostrada_-_autostrada_2.jpg

După plecarea primului ministru, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, prezent de asemenea la inaugurare, a avansat alt termen pentru finalizarea tronsonului Cernavodă - Medgidia pe ambele benzi. Concret, preşedintele CJC a menţionat atunci finalul lunii august. Adică peste 11 zile. „Există un grafic care s-a actualizat de când s-a instalat Guvernul USL Ponta, sperăm ca în luna august să fie finalizată (n.r. - Autostrada Soarelui). Termenul este toamna acestui an, dar noi sperăm să facem mai repede. La sfârşitul lunii august, da", a afirmat Constantinescu.

Rămâne de văzut dacă termenul avansat de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa va fi respectat sau dacă, din contră, cel menţionat de premier este mai realist.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

nenicu

24 Aug, 2012 08:20

au fost prea ocupati cu suspendarea... poate vroiau sa suspende si lucrarile.

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA, contract cu firma deținută de familia Bosînceanu (DOCUMENT)

16 May 2024 598

Licitații Constanța Achiziție de aproape 550.000 de euro a Șantierului Naval Mangalia. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

16 May 2024 559

Licitații Constanța Primăria Mangalia investește peste 2,6 milioane de euro în creșterea eficienței energetice a Liceului Callatis (DOCUMENT)

14 May 2024 574

Bursa Română de Mărfuri, Terminalul Constanța, vinde vagoane, materiale refolosibile feroase și neferoase și cumpără robineți (DOCUMENTE)

13 May 2024 449

Licitații Constanța Primăria Cernavodă vinde trei terenuri. Iată care sunt acestea

13 May 2024 1333

Primăria comunei Corbu, județul Constanța, bate palma cu o firmă pentru eficientizarea sistemului de iluminat public (DOCUMENT)

10 May 2024 1715

Licitații Constanța SRCF Constanța închiriază spații și terenuri (DOCUMENT)

10 May 2024 401

Cumpărări directe Constanța Primăria Independența investește în construirea unui podeț pe strada Bradului din localitate (DOCUMENT)

10 May 2024 381

Cumpărări directe Constanța Primăria Independența investește în construirea unui podeț în localitatea Tufani (DOCUMENT)

10 May 2024 345

RAR cumpără servicii de curățenie pe doi ani pentru cele 21 de reprezentanțe, inclusiv Constanța. Contract estimat la peste patru milioane de euro (DOCUMENT)

09 May 2024 385

Licitații Constanța Primăria Ghindărești cumpără echipamente digitale pentru unitățile de invățământ din comună (DOCUMENT)

08 May 2024 352

Licitații Constanța Primăria Comunei Independența vinde mai multe apartamente

02 May 2024 738

Cumpărări directe Constanța Primăria Medgidia, licitație deschisă pentru servicii de asistență și dezvoltare programe software (DOCUMENT)

02 May 2024 1254

Cumpărări directe Universitatea Ovidius din Constanța investește în servicii de mentenanță și asistență tehnică aplicație EMSYS (DOCUMENT)

02 May 2024 505

Licitații Constanța Primăria Adamclisi a atribuit un contract de peste 800.000 de lei către două firme din București și Ploiești. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

01 May 2024 629