PNL face opoziţie în Consiliul Local Constanţa Radu Mazăre - „Nu înţeleg ce doriţi de la mine" Ana Marcu - „Doresc onestitate"

DESCHIDERE-Liberali-anti-Ma.jpgSchimb dur de replici între consilierii liberali constănţeni şi primarul Radu Mazăre, în prima şedinţă a Consiliului Local Constanţa din acest an. Divergenţa de opinii rezultă din majorarea, de către municipalitate, a taxei de habitat, în condiţiile în care nu mai devreme de luna decembrie a anului trecut edilul şef promitea că nicio taxă şi niciun impozit local nu vor fi mărite.

Consiliul Local Municipal Constanţa s-a reunit, ieri, în prima şedinţă extraordinară din acest an. Pe ordinea de zi a evenimentului a figurat un singur proiect de hotărâre, care prevede reducerea nivelurilor valorilor impozabile, impozitelor şi taxelor locale prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1309/2012, pentru anul 2013, până la nivelurile adoptate prin HCL nr. 330/2012, „hotărâre prin care s-au menţinut nivelurile impozitelor şi taxelor locale aplicabile în municipiul Constanţa în anul 2012".

liberali_anti_mazare_Ana_Marcu_Radu_Matei.jpgUnul dintre articolele proiectului a vizat majorarea taxei de habitat, prin diminuarea subvenţiei suportate de Primăria Constanţa. Potrivit proiectul de hotărâre, constănţenii care au venitul net pe membru de familie de la 0 la 310 lei vor plăti tot 3 lei, valoarea actuală a acestei taxe pentru gunoi (deci 70% din ea ar fi subvenţionată). Cei care au venituri între 311 şi 540 de lei vor plăti 4 lei, cei cu venituri cuprinse între 541 şi 900 de lei pe membru de familie vor plăti 5 lei, în vreme ce acei constănţeni care au venituri între 901 şi 1.300 lei vor plăti 8 lei. Nu în ultimul rând, pentru constănţenii care au venituri de peste 1.300 de lei, taxa de habitat nu va mai fi subvenţionată. Aceştia vor plăti 10 lei. Aşa cum am subliniat şi în ediţiile trecute, principiul care pare să stea la baza aplicării taxei de habitat pare ar fi cel potrivit căruia constănţenii cu venituri mai mari produc mai mult gunoi. Ceea ce este fals. De menţionat este însă că în aplicarea acestei taxe se aplică aproximativ aceleaşi criterii care sunt luate în considerarea la subvenţionarea energiei termice.

Amendament PDL

Sorina Tuşa, consilier local democrat liberal a avut un amendament la articolul privind taxa de habitat, în sensul în care a propus ca şi constănţenii care nu au depus cerere pentru ajutorul la încălzire să beneficieze, în funcţie de venitul pe membru de familie, de subvenţionarea taxei de habitat.

„Onestitate. Consecvenţă. Să se păstreze taxa de habitat la 3 lei"

Proiectul privind taxele şi impozitele locale pe 2013 a avut, în total, patru abţineri: două aparţinând consilierilor liberali Ana Marcu şi Radu Matei, şi două din partea consilierilor PDL Sorina Tuşa şi Roman Iustin Fabian. Liberalii au dat naştere unei dezbateri aprinse, Ana Marcu reuşind chiar să-l facă pe primarul Mazăre să ridice vocea: „Nu-nţeleg de doriţi de la mine!". „Doresc onestitate. Doresc consecvenţă şi să se păstreze taxa de habitat la 3 lei, exact atât cât am propus-o în decembrie 2012", a explicat, calm, liberala. Ea a amintit că în şedinţa CLM din decembrie consilierii locali au fost de acord, în unanimitate chiar, ca taxele şi impozitele locale pe 2013, inclusiv taxa de habitat, să nu fie majorate. Aşadar, de ce această majorare, a fost întrebarea Anei Marcu şi a lui Radu Matei, care i-au reproşat edilul şef o oarecare „lipsă de onestitate în comunicare".

„Nu mai sunt bani"

Explicaţia primarului municipiului Constanţa nu a întârziat să apară: „Nu mai sunt bani, o să vedeţi la buget cum stăm cu banii. Toate investiţiile pe care le facem costă: parcarea de la spital am dat-o în folosinţă, ne costă lunar. Pasarela din Mamaia am dat-o în folosinţă, ne costă. Cartierul Henri Coandă l-am dat în folosinţă, ne costă. Locurile de joacă pentru copii ne costă. Tot ce facem şi dăm în folosinţă, ca să nu se deterioreze, ne costă şi încasările sunt mai mici pentru că economia merge prost şi în România, şi în Europa".

„Trebuie să spunem constănţenilor: plătim de trei ori în plus"

Ana Marcu este, de la fostul consilier democrat liberal Cătălin Filişan, singurul ales local care îi dă replica lui Radu Mazăre. Nu este prima dată când liberala ridică justificat o serie de probleme pe marginea unor proiecte de hotărâre pe care le consideră insuficient argumentate sau nefundamentate.

Interesantă a fost şi remarca liberalei privind calitatea unui serviciu pentru care constănţenii vor plăti, de la 1 ianuarie, mai mult: „Nu ne aşteptăm la o îmbunătăţire a calităţii serviciilor în ceea ce priveşte salubritatea. Şi trebuie să spunem constănţenilor: plătim de trei ori în plus, eliminând doar subvenţia. Serviciile de curăţenie rămân la fel.

Viceprimarul Gabi Stan - logica şi bunul simţ

Divergenţa de opinie dintre liberali şi Mazăre a monopolizat şedinţa de ieri. Viceprimarul Gabi Stan, pe care, de altfel, îl auzim foarte rar, a simţit nevoia să intervină: „Şi ce vreţi, doamnă? Vreţi să vă facă curăţenie şi acasă?". Intervenţie prea puţin inspirată, pe care Ana Marcu nu a ezitat, elegant, să o taxeze: „Domnule viceprimar, dumneavoastră daţi dovadă de o logică ce mie îmi scapă de fiecare dată când luaţi cuvântul. De logică şi de bun simţ...".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Cico

22 Jan, 2013 11:20

Gabi Stan ... cand face "gume" rade ca doar el isi intelege "glumitzele".

fara nume

22 Jan, 2013 10:11

Da e pozitiv sa fie opozitie,sa nu mai voteze ca o turma.Speram sa se extinda fenomenul.multumim ca ati publicat covocator decembrie dar nu se pot descarca proiectele sa vedem si noi ce-au mai vandut,dezmembrat ca sa ne aparam,asa ne vom trezi ca sapa langa locuintele noastre.Ei dau lovituri inainte de sarbatori si apoi secret,nu publica hotarari,nu lasa liber acces la informare.Uitati-va pe site primarie!Nu respecta legea,cenzureaza publicarea corecta a hotararilor.

eu

22 Jan, 2013 10:02

cind i-a prins cu minciuna au inceput sa ridice tonul,restul consilierilor sunt toti aserviti primarului??el i-a pus acolo??/rusine lor ca nu au sustinut aceeasi decizie din decembrie

Geo

22 Jan, 2013 08:00

Din păcate i-am dat lui Mazăre prea multe voturi, fapt ce-i permite să facă ce vrea.

trăistaru

22 Jan, 2013 07:28

Admir atitudinea celor doi consilieri liberali. Nu poti invoca lipsa banilor si criza europeana pentru a acoperi minciunile politico-electorale. Pentru sperjur există prevederi în codul penal şi...ca atare şi pedepse. Vai de guguştiucii constănţeni păcăliti cu o traistă de haleală!

Articole asemanatoare

Conducător auto beat depistat pe strada Suceava din Constanța! Ce alcoolemie avea bărbatul

18 May 2024 365

UPDATE ISU Delta Tulcea despre accidentul rutier de pe DN22, cu opt persoane implicate (Galerie FOTO)

17 May 2024 781

Primăria Constanța Un nou pas spre construirea Policlinicii Municipale, cu specializarea cardiologie și oncologie (FOTO)

17 May 2024 486

ISU Argeș - Echipajele medicale SMURD au preluat și transportat la spital o persoană de sex feminin

17 May 2024 216

IGPR InfotraficTrafic reluat pe DN 67

16 May 2024 215

CJC anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare actualizate pentru proiectul „Construire Corp Nou Departament Sănătatea Mamei și Copilului"

16 May 2024 374

Premierul Slovaciei a fost împușcat! (VIDEO)

15 May 2024 1829

UPDATE Accident rutier între Comana și Amzacea, județul Constanța

15 May 2024 741

UPDATE. Știri Constanța Eveniment rutier pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Trocadero. Intervine o ambulanță (FOTO)

15 May 2024 768

Informații de ultim moment despre starea copiilor intoxicați! Au ajuns de urgență la Spitalul Județean Constanța (VIDEO)

14 May 2024 780

Spitalul municipal Medgidia va fi extins și dotat. Proiectul, depus la APM Constanța

13 May 2024 466

Infracțiuni rutiere Șoferiță beată, depistată la volanul mașinii, în Constanța

12 May 2024 565

Spitalul „Foișor” Starea lui Florin Piersic se ameliorează

12 May 2024 420

Marcel Ciolacu anunță construcția unui nou spital județean la Constanța!

12 May 2024 1138

Gest șocant în Târgoviște Un tânăr de 22 de ani și-a pus capăt zilelor aruncându-se de la etajul spitalului unde era internat

10 May 2024 662