Cazul „corupţie la Primăria Constanţa" Ce „semnale" le transmite Curtea Supremă procurorilor DNA

4_Babus_Constantin_Babus.jpgCulmea justiţiei sau indicii transmise procurorilor anticorupţie de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, când vine vorba de Constanţa? Judecătorii Curţii Supreme au considerat că nu se impune suspendarea procesului în care directorii din administraţia publică locală, Constantin Babuş şi Ionel Pilat, sunt judecaţi pentru fapte de corupţie, în contextul în care procurorii anticorupţie au cerut ca dosarul să fie judecat de orice altă instanţă din ţară în afară de Constanţa.

Concret, aşa cum arătam în ediţiile anterioare, după două achitări succesive pronunţate de Curtea de Apel Constanţa în cauză, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au solicitat ca procesul să nu mai fie judecat de magistraţii de la malul mării. Cererea de strămutare a cauzei a fost înregistrată pe rolul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând să fie analizată pe data de 13 iulie. Totuşi, aceeaşi procurori au crezut că n-ar fi oportun ca procesul să înceapă să se judece la Constanţa până la soluţionarea cererii de strămutare, astfel că le-au cerut judecătorilor Curţii Supreme să suspende judecarea dosarului până pe data de 13 iulie. Numai că aceştia nu au fost de acord, lăsând procesul să-şi urmeze cursul firesc la instanţa Curţii de Apel Constanţa. De altfel, nu este de trecut cu vederea faptul că joi a avut loc prima înfăţişare în procesul de la Constanţa, însă instanţa a hotărât să le acorde un răgaz şefilor din administraţia publică locală, pentru ca aceştia să aibă timp să-şi angajeze avocaţi. Şi dacă tot se apropia vacanţa judecătorească, următorul termen va avea loc tocmai pe data de 13 septembrie 2011. Cu alte cuvinte, o vară întreagă de relaxare pentru Constantin Babuş, directorul Direcţiei Administrarea Domeniului Public din Primăria Constanţa, Ionel Pilat, director al Direcţiei Servicii Publice din aceeaşi instituţie, dar şi pentru Marius Tărcatu, judecat alături de cei doi şefi pentru fapte de corupţie.

Imparţialitate ştirbită?

Numai că, cel mai probabil, între timp se va judeca cererea de strămutare a procesului, formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie, caz în care, dacă solicitarea va fi admisă, s-ar putea ca, în toamnă, procesul să se reia la altă instanţă din ţară. După cum se arată în Codul de procedură penală, la alineatul 1 al articolului 55, care face referire la „Temeiul strămutării", „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice, ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei". Revenind la cazul concret al directorilor din Primăria Constanţa, aşa cum am menţionat în nenumărate rânduri în ediţiile anterioare, acuzaţiile care li s-au adus lui Babuş şi Tărcatu de către DNA au fost de luare de mită şi respectiv complicitate la luare de mită.

„Intervenţii" la Înalta Curte?!

Iniţial, cei doi au fost găsiţi vinovaţi de aceste acuzaţii, în anul 2008, de judecătorii Tribunalului Constanţa, şi condamnaţi la pedepse cu suspendare sub supraveghere. Între timp, o dată ajuns dosarul la Curtea de Apel Constanţa, cei doi au fost achitaţi de acuzaţiile aduse. La rândul său, Ionel Pilat a fost acuzat şi condamnat de două instanţe pentru şantaj, fiind achitat de o a treia, în speţă Curtea de Apel Constanţa, când dosarul s-a întors pentru prima dată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru rejudecarea apelului. Potrivit procurorilor anticorupţie care au instrumentat dosarul de corupţie al senatorului PSD Cătălin Voicu, dosarul directorilor din administraţia publică locală ar fi cel pentru care senatorul Alexandru Mazăre ar fi „pus o vorbă bună" la colegul Voicu, pentru eventuale intervenţii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest context, rămâne de văzut dacă, într-adevăr, Curtea Supremă va ajunge sau nu la concluzia că se impune ca procesul lui Babuş şi al celorlalţi acuzaţi să se judece la alte instanţe din ţară.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

verona

19 Jun, 2011 08:02

Ce fata "penala" are Babus asta,se incadreaza perfect in tabloul administratiei publice locale.Apropo, stie cineva ca acest individ a mai fost condamnat la inchisoare ,executata inainte de 89?

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 7 de energie – partea întâi – ziua 8. 14 iunie 2024. O altă zi de lună în creștere

14 Jun 2024 377

Firme Constanța Administratorii de la Șantierul Naval 2 Mai SA ar urma să aibă mandat de patru ani! A fost convocată AGA

29 May 2024 594

Firme Constanța AGA la Ostrovit SA! Acționarii decid bugetul pe 2024

22 May 2024 605

Firme Constanța Acționarii companiei Șantierul Naval 2 Mai SA, convocați la AGA! Se discută acordul-cadru pentru serviciile juridice

08 May 2024 1658

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 1122

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 570

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 717

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 621

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 520

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 533

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 602

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 681

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 696

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 706

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 546