Oenologul Răzvan Macici „Murfatlar este crama numărul unu în România"

interviu-interviu1.jpgRăzvan Macici este oenologul care a adus gloria podgoriei Nederburg din Africa de Sud. Un vin al său a câştigat marea medalie la competiţia „Five Nations" din luna septembrie 2011, adică a fost desemnat cel mai bun vin al emisferei sudice.

Macici s-a născut într-o familie de vinificatori şi a crescut în viile din Dealu Mare, având multe de învăţat de la tatăl său, regretatul profesor Mihai Macici, una dintre personalităţile marcante ale oenologiei româneşti. Are un masterat în viticultură şi oenologie, obţinut la USAMV Iaşi. Profesia şi, deopotrivă, pasiunea lui, vinul, i-au îndrumat paşii spre emisfera sudică, unde după mai mulţi ani a ajuns să ocupe postul de Cellermaster la Nederburg, lider al producătorilor de vinuri premium din Africa de Sud şi cea mai decorată cramă din această ţară. În semn de recunoaştere a contribuţiei sale la dezvoltarea industriei viticole a Africii de Sud, Răzvan Macici a fost numit în această vară Comandor al Grand Conseil des Vins de Bordeaux, un prestigios şi onorant Ordin Internaţional.

Celebrul oenolog a participat ieri la Interviul Online al cotidianului nostru, pe care îl prezentăm în exclusivitate mai jos.

Sunteţi celebru în Africa de Sud. De ce aţi ales România? De ce aţi ales Murfatlar?

R.M.: Am ales România pentru că sunt român, iar Murfatlar pentru că m-a interesat colaborarea cu cel mai mare producător de vin din România. Am mai lucrat şi în Franţa şi în Germania, dar carierea mi-am desăvârşit-o în Africa de Sud.

Cum a fost campania de anul acesta? Faceţi o paralelă cu campania din Africa de Sud, similitudini, diferenţe...

R.M.: Campania a fost una foarte bună, o vreme superbă, soare blând, strugurii s-au copt foarte bine, se vorbeşte de cea mai bună campanie din ultimii 10 ani, comparabilă cu cea din 2001. În Africa de Sud, recoltăm din ianuarie până în aprilie. Ca asemănări, pot menţiona vremea foarte frumoasă, apropierea de mare... Şi podgoriile Africii de Sud sunt aproape de ocean şi beneficiază de briza acestuia, iar aici, la Murfatlar, avem Marea Neagră, care aduce un plus valorii recoltei.

Aţi făcut vinul Campionatului Mondial de Fotbal de anul trecut. Faceţi şi vinulfinalei Europa League din 2012, eveniment găzduit la Bucureşti?

R.M.:Mi-ar face plăcere. Depinde dacă Murfatlar se va angaja în acest lucru. Vinul pentru Campionatul Mondial s-a realizat prin colaborarea cu FIFA, a fost vinul oficial al CM de Fotbal. Am făcut trei vinuri, o gamă întreagă - un vin alb, un vin roze şi un vin roşu, care s-au produs sub sigla FIFA şi care s-au vândut peste aşteptările noastre în toata lumea. Am vândut din Brazilia până în Japonia.

Aţi inaugurat la Murfatlar crama mică din crama mare. Ce vinuri veţi face acolo?

R.M.:Toate vinurile. Mă voi implica în toată gama de vinuri ale cramei plus câteva vinuri noi pe care le vom lansa începând de anul următor.


Locuiţi în Constanţa pe perioada culesului. Cum vi se pare oraşul?

R.M.: Îmi place Constanţa foarte mult. Mi-am adus aminte de tinereţe, când în urmă cu 20 de ani veneam la mare. Constanţa îmi place, însă mai puţin oraşul vechi, zona istorică. Aş vrea să văd Peninsula pusă în valoare, exclusiv pietonală şi cu multe locuri care să atragă turiştii - cafenele, promenadă şi multă curăţenie, spaţii verzi îngrijite.


Aţi reveni definitiv în România?

R.M.: Nu neg această posibilitate, dar nu sunt singur, soţia mea şi cei trei copii sunt în Africa de Sud şi este mai complicat.

Ce vinuri beau românii? De unde ar trebui să cumpere românii vinuri în care să aibă încredere?

R.M.: Oferta din vinuri din România s-a diversificat. Alături de cramele mari, binecunoscute, au apărut crame mici. Am observat că, în general, românii beau vinuri româneşti, vinurile din afară sunt destul de puţine pe masa românilor. Există, dacă vreţi, şi partea asta cu autoconsumul, românul bea vinul pe care şi-l face singur.
Românilor le recomand să cumpere vinuri care sunt certificate, etichetate cu denumiri de origine, din magazine de specialitate, inclusiv din cramele Murfatlar. Vinurile făcute în gospodărie pot fi nocive. Au un compus numit malvidină, care este considerată dăunătoare dacă este consumată în exces.

Un oenolog ar putea face un vin nobil din ceea ce românii numesc zaibăr sau 1001?

R.M.: Un vin nobil este făcut dintr-un soi nobil de viţă-de-vie. Deci răspunsul este nu.

O podgorie care se respectă, cam câţi oenologi ar trebui să aibă?

R.M.: Depinde de dimensiunea cramei, de numărul de vinuri produse. Vorbim de o proporţie. Murfatlarul are 5 oenologi datorită dimensiunilor de producţie. O cramă mică are în mod normal un singur oenolog. În Africa de Sud, unde crama are dimensiunea Murfatlarului, suntem tot cinci oenologi.

Ar trebui să înţelegem că un oenolog este specializat pe anumite soiuri de vin sau pe suprafaţa de podgorie recoltată?

R.M.: Un oenolog are ştiinţa producerii vinului indiferent de soi sau podgorii, dar există în cramele mari oenologi pe vinuri albe sau pe roşii. În general însă, oenologul ştie să facă orice tip de vinuri.

Vinurile de la Murfatlar, cu ce podgorii celebre ale lumii au caracteristici similare?

R.M.: Murfatlar are caracteristici unice care sunt reprezentative pentru ceea ce poate să producă această podgorie, adică mare, soluri nisipoase, conţinutul de calcar care există în anumite zone din podgorie. Taminele produse sunt suple, moi, vinurile sunt aromate, deci există un potenţial de calitate ridicat. Sunt şi asemănări la podgoriile din Africa de Sud cu ceea ce avem la Murfatlar. De asemenea, există asemănări şi cu zone din centrul şi sudul Italiei sau Franţei, dacă ne raportăm la Europa.

Într-un clasament de specialitate, într-un top 100, unde aţi aşeza podgoria, vinurile de la Murfatlar?
R.M.: Murfatlar este o cramă competitivă şi poate fi competitivă. Dacă este în top 100 chiar nu ştiu, chiar nu cred că există un top în acest sens. În România este crama numărul unu. România nu este o ţară cu o amprentă foarte puternică în ceea ce priveşte exportul de vinuri. Dar este în creştere în acest moment, chiar dacă s-a ieşit de pe nişte pieţe din motive obiective. Se fac investiţii mari, vinurile sunt din ce în ce mai bune şi vinurile româneşti revin pe pieţele internaţionale. Important este ca România să aibă un brand care să-l fac pe consumatorul străin să consume şi vinuri româneşti.

Ce trebuie să ştie consumatorul român despre noile vinuri de la Murfatlar?

R.M.: Că vor fi vinuri foarte corecte, bine făcute şi tipice pentru caracteristicile podgoriei Murfatlar.

Printre obiectivele asumate de Murfatlar se află şi creşterea exporturilor pe pieţele externe precum Anglia, SUA, Germania? Este asta o prioritate pe viitor pentru dvs.?

R.M.: Cu siguranţă. Nu mă gândesc la o destinaţie precisă, suntem deja în Europa, Asia, ne interesează şi America...

Care este angajamentul personal al lui Răzvan Macici faţă de consumatorul român, având în vedere că întreaga campanie de comunicare a Murfatlarului se raportează la persoana dvs.?

R.M.: În primul rând, sunt onorat de interesul arătat faţă de ceea ce încercăm să facem la Murfatlar. Am să încerc să nu dezamăgesc consumatorul român şi să producem ceea ce promitem că vrem să facem: vinuri bune şi vinuri de calitate.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Ce societate se ocupă cu mentenanța sistemelor de iluminat din orașul Murfatlar și satul Siminoc (DOCUMENT)

28 Apr 2024 743

Doi bărbați au fost duși după gratii la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Iată pentru ce infracțiuni

27 Apr 2024 557

IPJ Constanța Și-a lovit partenera și pe mama acesteia. Bărbatul a fost reținut pentru 30 de zile și are dosar penal

27 Apr 2024 667

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar investește în lucrări de reparații sistem rutier (DOCUMENT)

27 Apr 2024 493

În atenția șoferilor! Sunt anunțate transporturi agabaritice pe ruta Agigea RORO PTF, județul Constanța - Rafinăria Petro Brazi, județul Prahova

26 Apr 2024 518

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 606

Giorox Activ SRL semnează un contract cu Primăria Murfatlar. Ce va furniza firma? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 465

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 670

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Călărași – Agigea RORO PTF

24 Apr 2024 388

Evaluate la peste 400.000 euro Peste 63 hectare plantație viță de vie deținute de Premier Drinks SRL în Murfatlar și Poarta Alba, județul Constanța, scoase la licitație (DOCUMENT)

23 Apr 2024 767

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 838

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 481

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 25-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

14 Apr 2024 964

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Doi bărbați, prinși cu substanțe interzise asupra lor la Valu lui Traian

14 Apr 2024 506

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Iulianei Florentina Ciubuc, secretar general, UAT Murfatlar (DOCUMENTE)

13 Apr 2024 629