Adevărul de Seară Constanţa - Au venit pe lume în zi cu noroc

Şapte bebeluşi s-au năcut ieri, 10.10.2010, până în ora 15.00, la Maternitatea Constanţa. Elis, Ali Suraş şi Sebastian Ştefan sunt doar trei dintre cei şapte copii care au venit pe lume într-o zi specială: 10.10.2010.

Dacă pentru unii ziua de ieri nu a avut o prea mare semnificaţie, alţii au considerat că este zi cu noroc. Doar odată este 10.10.2010.

Andreea Negip (20 de ani) este din Mihail Kogălniceanu şi a născut pe 10 octombrie la ora 1.35. „Băieţelul are o greutate de 2.800 de grame şi se va chema Elis. Nu am programat să nasc la această dată. S-a întâmplat să rămân însărcinată şi l-am dorit foarte mult", mărturiseşte Andreea, prividu-şi cu drag copilul. A avut o sarcină uşoară şi speră ca şi viaţa fiului ei să fie la fel. „Chiar dacă s-a născut întâmplător la această dată, cred că va fi cu noroc. Va fi pe primul loc peste tot, dacă va avea ambiţie. Chiar şi medicii au remarcat data specială: 10.10.2010", mai spune tânăra mamă.

Şi pentru Oana Simona Putină (23 de ani), din Constanţa, Sebastian Ştefan este primul copil. Recunoaşte, uşor posomorâtă, că sarcina nu a fost una uşoară, dar se bucură că bebeluşul este sănătos. Este convinsă că ziua de duminică este una specială: „Nu ar fi trebuit să nasc acum. Medicii mi-au spus că pe 20 octombrie va veni copilul pe lume. S-a întâmplat însă la 2.30, pe 10.10.2010", spune Oana Simona.

Al treilea şi ultimul

Dacă pentru celelalte două mămici, emoţiile de a-şi ţine în braţe copilul erau o noutate, Pembe Constanţa Şaban (21 de ani), din Hârşova, mai trecuse de două ori prin această experienţă. La adus pe Ali Suraş pe lume în jurul orei 2.00. Este un copil sănătos: 3.500 de grame şi 42 de centimetri.

„Am aflat că sunt însărcinată când aveam patru luni. Mai am două fete: una de 4 ani şi jumătate, Marusa, şi una de doi ani şi jumătate, Nadia. Acum am şi un băiat şi sper să fie norocos. Tatăl lui a încercat să obţină permisul de conducere de patru ani şi când eram gravidă cu el a reuşit. Atunci am spus că va fi băiat şi se va face şofer", spune tânăra mamă.

www.adevarul.ro/locale/constanta


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Prefectul Județului Constanța, la judecată cu două societăți comerciale și ISC Constanța

15 Jun 2024 366

Afaceri Constanța Decizii importante luate de asociații societății DS Contractors & Service

15 Jun 2024 280

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate mai multe sancțiuni

15 Jun 2024 353

Inspectoratul Școlar Județean Constanța continuă formarea Ambasadorilor SAVE

15 Jun 2024 415

Accident rutier pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Constanța. O motocicletă înmatriculată în Ucraina, implicată (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Jun 2024 710

UPDATE Intervenție de urgență în municipiul Constanța! Pompierii chemați pe strada Soveja

15 Jun 2024 556

SURSE. Alegeri Locale Constanța 2024 Biroul Electoral Central nu a anulat alegerile de la Costinesti

15 Jun 2024 533

Magistrat al Judecătoriei Constanța, trimis din nou în acțiune disciplinară de către Inspecția Judiciară

15 Jun 2024 2713

Crimă într-un hotel din Mangalia! S-au dictat aproape 16 ani de închisoare. Când va fi anunțată sentința finală

15 Jun 2024 507

Firme Constanța Aliment Murfatlar SRL, profit net obținut în 2023 de peste 2,2 milioane lei. Cum a fost repartizat

15 Jun 2024 351

Dosar DNA Constanța Tribunalul amână dosarul SOCEP pentru luna septembrie 2024!

15 Jun 2024 378

Razie a polițiștilor rutieri în municipiul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi

15 Jun 2024 327

Capitalul social al Cardinal Motors Constanța SRL a fost majorat cu aproximativ șapte milioane de lei

15 Jun 2024 453

Consiliul Județean Constanța continuă lucrările la viitorul centru de îngrijire persoane cu Alzheimer. Achiziția, peste 3 milioane de lei

15 Jun 2024 342

Justiție Constanța Amânare în procesul prin care se cere anularea autorizației de construire pentru TRL Properties SRL

15 Jun 2024 425