Liderul de opinie "Jos căţeii Guvernului portocaliu!"

Personalul din Consiliul Judeţean Constanţa, Primăria Constanţa şi instituţiile subordonate a continuat şi ieri protestul administrativ, generat de reducerile salariale, promiţând că nu-l vor înceta până nu li se va face dreptate. Nici măcar azi, când o parte dintre ei vor protesta în faţa Parlamentului. Angajaţii din administraţia publică locală au mărşăluit ieri numai până în faţa Curţii de Conturi, unde au aruncat cu mărunţiş - „bani rămaşi în buzunare după decizia dată de Curtea de Conturi" - şi au scandat împotriva tăierii sporurilor. „Jos căţeii Guvernului portocaliu!", „Ieşiţi afară şi plecaţi din ţară!", „La puşcărie cu bandiţii aserviţi politic!" au fost câteva dintre scandările protestatarilor.

Tăieri din două părţi

Ieri, pentru prima dată de când salariaţii din administraţia publică locală au început protestele, o delegaţie a protestatarilor a fost primită de reprezentanţii Curţii de Conturi Constanţa. Amintim cititorilor că diminuarea drepturilor salariale se... „datorează" şi acestei instituţii! De altfel, diminuarea drepturilor salariale şi a indemnizaţiilor s-a efectuat în două etape: pe de-o parte - controlul Curţii de Conturi şi imputarea sumelor plătite pentru 2008 şi 2009, determinând o diminuare a veniturilor cu 50%, pe de altă parte - diminuarea cu 25% a salariilor potrivit Ordonanţei 63. În urma controlului efectuat de Curtea de Conturi Constanţa a fost emisă o decizie potrivit căreia au fost considerate nelegale mai multe sporuri şi indemnizaţii acordate de Consiliul Judeţean în baza contractului colectiv de muncă aprobat de consilierii judeţeni în 2007, respectiv în 2008. Hotărârile CJC au fost comunicate Instituţiei Prefectului pentru exercitarea controlului de legalitate, în conformitate cu prevederile legislative. Mai departe, actele emise de administraţia judeţeană au fost apreciate ca legale de reprezentantul Guvernului în teritoriu, fiind astfel îndeplinite toate procedurile legale.

Pentru moţiunea de cenzură

Sporurile aferente salariilor de bază au fost negociate în temeiul Statutului funcţionarilor publici şi Codului Muncii. „Nu se poate susţine că acordarea lor este nelegală atâta vreme cât chiar legiuitorul a acordat posibilitatea de a forma obiectul unor negocieri. În plus, acordarea acestor drepturi a fost reglementată şi din punctul de vedere al sursei de plată prin cuprinderea în capitolele bugetare ale bugetului judeţean", a declarat Gheorghe Târnoveanu, lider sindical în Consiliul Judeţean Constanţa, care a făcut parte din delegaţia intrată la conducerea Curţii constănţene, alături de liderul sindical din Primăria Constanţa. CJC a formulat plângere în instanţă, cerând suspendarea deciziei Curţii de Conturi, însă cererea i-a fost respinsă. Ca atare, decizia trebuia pusă în executare până la sfârşitul lunii septembrie 2010, iar din 7 octombrie a început recuperarea de la angajaţi a prejudiciului cauzat de plata sporurilor. Un funcţionar public încadrat ca inspector asistent avea venituri în decembrie 2009 de 1.650 lei. Urmare a celor două etape de diminuări, acelaşi funcţionar a ajuns să aibă venituri lunare în cuantum de 750 lei, după 13 ani de muncă. „Exemplul nu este singular. La nivelul Consiliului Judeţean, sunt funcţionari publici ce au venituri de 440 lei pe lună, fără începerea reţinerilor. Este imposibil de trăit cu aceşti bani, în condiţiile în care trebuie suportate cheltuielile cu hrana, întreţinerea, creşterea copiilor şi alte asemenea cheltuieli domestice", a precizat Târnoveanu. Situaţia este similară în Primăria Constanţa, de unde mulţi dintre angajaţi au plecat din cauza salariilor prea mici. De altfel, sindicatul din primărie are azi înfăţişare în procesul cu Curtea de Conturi! Tot astăzi, o parte dintre protestatari se vor afla la mitingul de la Parlament, pentru a susţine moţiunea de cenzură.

http://lideruldeopinie.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstantaEsteBine Valul 7 de energie – partea întâi – ziua 4.10 iunie 2024. Luna este în creștere, la fel și retențiile de toate felurile din corp

10 Jun 2024 495

Anunț important al AJPIS Constanța! Vizate, alocațiile și indemnizațiile de creștere a copiilor

07 Jun 2024 543

Dezastru lăsat în urmă la Constanța de „vânătorii“ de ambalaje returnabile, marcate cu sigla “Ambalaj cu garanție” (GALERIE FOTO)

05 Jun 2024 541

Fenomenul căutătorilor prin gunoaie devine o problemă majoră la Constanța (FOTO)

03 Jun 2024 1135

RAJA Constanța În satul Furnica din comuna Dumbrăveni se va furniza apă după un program prestabilit

28 May 2024 538

Fenomenul ”căutătorilor prin gunoaie" ia amploare la Constanța! Dezastru lăsat în urmă de cei care caută ambalaje cu garanție (FOTO)

24 May 2024 410

Creștere alarmantă a fenomenului „căutătorilor prin gunoaie”, la Constanța (FOTO)

23 May 2024 666

Creștere alarmantă la Constanța a fenomenului "căutătorilor prin gunoaie"! Dezastru lăsat în urmă de cei care caută ambalaje cu garanție (FOTO)

21 May 2024 760

Vandalizarea gunoaielor, fenomen ce ia amploare în Constanța (FOTO)

19 May 2024 719

Atenție la vandalizarea containerelor în Constanța! (FOTO)

17 May 2024 461

BNR semnalează o creștere semnificativă a economiei în 2024

13 May 2024 548

Vremea la Constanța astăzi 13 mai 2024! Previziunile meteorologilor pentru prima zi din săptămână (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 May 2024 1032

INS România Turismul, în luna martie 2024 - Vezi situația în stațiunile de pe Litoral și Delta Dunării (DOCUMENT)

08 May 2024 648

APM Constanța va emite acordul de mediu Activitate experimentală privind stocarea carbonului organic în Marea Neagră, desfășurată de GeoEcoMar

02 May 2024 572

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 597