A venit sa negocieze

Cristi Balasa a sosit vineri la Constanta, iar azi va avea o intalnire cu conducerea Farului

Aflat de mai multa vreme in vizorul Farului Constanta, Cristian Balasa, jucator care a activat la FC Arges in sezonul trecut, iar acum este liber de contract, a sosit vineri seara la Constanta. Aflat in vacanta pe litoral, mijlocasul, care in decembrie va implini 31 de ani, a stabilit pentru astazi dupa-amiaza o intalnire cu conducerea clubului farist. Cele doua tabere vor negocia termenii unui transfer al mijlocasului argesean la Farul incepand din acest sezon. Din cate se pare, conducerea "alb-albastrilor" ar agrea un transfer pe o perioada de un an, cu posibilitatea prelungirii cu inca unul. In afara lui Balasa, Farul ii mai are trecuti pe lista pe Doicaru (Callatis Mangalia), Zamfirescu, Borza Liviu Stefan (toti trei Midia Navodari), Farmache (Sportul Studentesc), Curt si Carabas (ambii FC National).

Tineretul a invins la Slobozia

Intr-un meci amical sustinut sambata la Slobozia, in fata echipei locale, formatia de tineret a FC Farul Constanta s-a impus cu 4-1. Golurile echipei antrenate de Vasile Manaila au fost marcate de Banioti, Buruiana, Sicu si Mititelu. "Unsprezecele" de start a fost: Verbina, Gramosteanu, Oprea, Dobre, Buruiana, Banioti, Ciuciuleaca, Iantoc, Talpau, Miron, Mititelu. Au mai intrat Sicu si Camboianu.

Juniorii se intorc acasa victoriosi

Cele doua echipe de juniori ale Farului, aflate intr-un periplu european de fotbal la Toulouse si Barcelona, se intorc astazi acasa. Echipa Farul 1989, antrenata de Lucian Marinof, a castigat turneul de la Toulouse, acolo unde Farul 1990, antrenata de Marian Florea, s-a clasat pe locul trei. Aceasta din urma a castigat insa turneul de la Barcelona. La acest al doilea turneu, formatia Farul 1989 nu a trecut de faza grupelor, cu doua victorii si o infrangere fiind devansata de Paris Saint Germain.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Meteo Constanța, 16 iunie 2024 Constănțenii și turiștii se pot bucura de o zi frumoasă la malul mării

15 Jun 2024 378

Eveniment la Constanța Aventura Seawolves Bike Fest și Festivalul Moto-Rock, la ultima ediție. Paradă moto în stațiunile de pe litoral (FOTO+VIDEO)

15 Jun 2024 1030

Județul Tulcea, sub cod galben de intensificări ale vântului! Lista zonelor vizate

15 Jun 2024 455

Handbal CSM Constanța, meci plin de dramatism cu CSU Suceava, la turneul final al juniorilor 4 (GALERIE FOTO)

15 Jun 2024 564

OMD Mamaia Constanța și OMD Județul Constanța, parteneri ai evenimentului “VIN la mare”. George Măndilă - „Nu mai putem merge pe ideea că afară e vopsit gardul și înauntru leopardul”

14 Jun 2024 385

Programul Trenurile Soarelui s-a pus în mișcare Călătorii ajunși la Constanța au avut impresii pozitive

14 Jun 2024 963

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral cumpără de la Pagreima SRL barcă rapidă și peridoc! (DOCUMENT)

14 Jun 2024 358

Farul Constanța Petre Grigoraș - „Dacă ratai, te «omoram»!“. Cum voia să execute un „marinar“ penalty-ul cinci la barajul din 2001 (VIDEO)

13 Jun 2024 1115

Farul Constanța, primul antrenament pentru noul sezon. Ionuț Larie și Gabriel Iancu, declarații (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Jun 2024 1520

Ceață densă la Constanța, în zona litoralului! (FOTO+VIDEO)

13 Jun 2024 529

Atacantul Gabriel Iancu, transferat de Farul Constanța

12 Jun 2024 792

Natație Atena Sport Club Constanța a urcat pe podium cu două ștafete la „Cupa Prichindel 2024“ (GALERIE FOTO)

12 Jun 2024 485

CSM Constanța baschet Echipa Under-18, meci de 129-127 la turneul final! Sebastian Ciulin, convocat la lotul național (GALERIE FOTO)

12 Jun 2024 816

Apelul formulat de Răsărit de Soare SR în litigiul cu ABADL, respins de magistrații Tribunalului Constanța

12 Jun 2024 407

OMD Mamaia Constanța și OMD Județul Constanța, parteneri strategici ai evenimentului “VIN la mare”

12 Jun 2024 436