Editorial Să fentezi moartea, dar să te omoare ambulanţa

claudia_candet.jpg

Cazurile de accidente în care sunt implicate ambulanţele au devenit din ce în ce mai frecvente în ultima perioadă. În loc să-i salveze pe oameni, câteodată, mai des sau mai rar, pacienţii mor cu zile.

Nu mai departe de serile trecute, o altă ambulanţă din municipiu a fost implicată într-un accident, în timp ce transporta un bolnav la spital. De această dată, vinovat a fost şoferul unui autoturism care nu a ţinut seama de regulile pe care trebuie să le pună în aplicare în cazul în care o ambulanţă are semnalele luminoase şi acustice aprinse. Ambulanţa a fost plonjată în afara carosabilului, pacientul transportat spre a fi salvat, la spital, decedând ulterior. Cazul de la Constanţa nu este decât ultimul dintr-o serie neagră de accidente care au umbrit misiunea pe care trebuie să o îndeplinească maşinile de transport echipate pentru salvarea de vieţi omeneşti. Oriunde altundeva decât în România, şoferii sunt mult mai responsabili în trafic, cu atât mai mult cu cât ştiu că viaţa pacientului aflat într-o ambulanţă depinde de fiecare secundă cu care se întârzie intervenţia. Responsabilitatea socială începe să dispară de pe lista motivaţiilor pe care ar trebui să le avem faţă de cei din jur, cunoscuţi sau nu. Mai rar, dezinteresaţi până la proba contrarie, mai apar persoane din mediul public, politic mai cu seamă, care încearcă să dea exemple de gesturi şi acţiuni pentru a le da o mână de ajutor autorităţilor, veşnic neputincioase. Demersul senatorului Nicolae Moga de donare de ambulanţe unor primării din judeţ, privită pur şi simplu ca acţiune, este de aplaudat. În timp ce unii parlamentari nici nu pun pasul patru ani în colegiul şi printre oamenii care l-au ales, alţii reuşesc să facă şi astfel de gesturi fără a primi ceva palpabil la schimb. Politic sau apolitic, gesturile sunt pentru oameni, iar cei care nu au nici măcar ce să pună pe masă, dar sunt sărmani şi bolnavi apreciază un astfel de gest.

Cei care se grăbesc pe şosele, depăşesc ambulanţe, chiar şi pentru pietonii care agale păşesc pe trecerile de pietoni când sirena de urgenţă te asurzeşte, ar trebui să îşi imagineze cum ar fi dacă un membru al familiei lor s-ar afla în ambulanţa care stă şi aşteaptă. Sau mai degrabă ar trebui să vizioneze, de mai multe ori la rând, spotul publicitar care arată exact cele explicate mai sus. Viaţa are prioritate indiferent de drum, însă se pare că prioritatea şi-a schimbat semnul în funcţie de marca maşinii.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 830

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1411

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 374

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 396

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1830

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 663

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1023

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 975

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 656

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 815

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 682

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 942

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1560

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 820

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 562