Foraje de apă la Tufeni şi la Fântâna Mare, cu bani de la bugetul local

Independenta_primar_Cristea_Gascan_06.jpgCele două foraje vor fi executate cu fonduri de la bugetul local, iar de execuţia lucrării se va ocupa SC RAJA SA

Reprezentanţii Primăriei Independenţa vor finaliza în perioada următoare ultimele detalii legate de executarea a două foraje hidrologice de exploatare în satele Tufeni şi Fântâna Mare. Potrivit primarului comunei, Cristea Gâscan, cele două foraje vor fi executate cu fonduri de la bugetul local. „Urmează să mă întâlnesc cu Felix Stroe, directorul RAJA SA, pentru a discuta proiectul privind construcţia celor două foraje", a precizat primarul.

independenta_foraje_apa.jpgLa nivelul localităţii, vor mai fi pietruiţi 15 kilometri de drum. Contractul în valoare de peste 2.000.000 de lei va fi executat de Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri. Şeful autorităţii locale mai are în plan reabilitarea a două CAP-uri. După modelul CAP-ului din Movila Verde, cele două construcţii sunt prevăzute cu dispensar, punct de poliţie locală, cabinet de primar, birou pentru consilierii locali, astfel încât să existe spaţiul necesar desfăşurării de anchete sociale. Sediile celor două CAP-uri vor găzdui şi câte o sală de grădiniţă. Proiectul privind realizarea unei unităţi preşcolare în Independenţa prinde şi el contur, după ani buni de aşteptare. Finanţarea va fi asigurată de Consiliul Judeţean. Sunt alocaţi 2.000.000 de lei pentru construirea unei clădiri cu parter şi un etaj. Din aceleaşi fonduri, urmează să fie asigurată şi utilarea unităţii preşcolare. În momentul de faţă, prichindeii învaţă în condiţii vitrege în sediul Căminului Cultural din localitate, fiind chemaţi la studiu şi după-amiază, contrar prevederilor legale. „Ei învaţă în două serii, la Căminul Cultural. Vă daţi seama, prichindeii sunt nevoiţi să vină la grădiniţă după ora 12.00, ceea ce nu este indicat", a menţionat primarul Cristea Gâscan. 88 de copii sunt înscrişi în prezent la grădiniţă. Dacă unitatea preşcolară va fi finalizată până-n toamnă, clasa pregătitoare, prevăzută de actuala Lege a Educaţiei, va funcţiona în sediul grădiniţei, susţine primarul, care preferă să-i ştie pe cei mici în clădirea grădiniţei şi nu în cea a şcolii. „Dacă grupa pregătitoare va funcţiona în şcoală, ceea ce nu ne dorim, vom căuta să restricţionăm cumva accesul celor mari în zona sălilor în care vor învăţa cei mici", a precizat şeful autorităţii locale.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Pereții exteriori ai unor clădiri din municipiu, acoperiți cu picturi murale. Cui a atribuit Primăria Constanța acest contract? (DOCUMENT)

24 Apr 2024 564

Cumpărări directe Constanța Primăria Comunei Independența, licitație deschisă pentru servicii de proiectare (DOCUMENT)

15 Apr 2024 561

Alianța Dreapta Unită a stabilit candidatul pentru Primăria Independența, județul Constanța

09 Apr 2024 639

Primul contract finanțat în cadrul procesului de bugetare participativă „Tu decizi pentru Constanța" ! Cine ar putea implementa „Culoare în educație” ? (DOCUMENT)

03 Apr 2024 438

Primăria Independența, județul Constanța, contract cu o firmă din județul Gorj. Despre ce este vorba (DOCUMENTE)

28 Feb 2024 1105

Licitații Constanța Unitatea de învățământ preuniversitar din Independența se va dota cu mobilier (DOCUMENT)

24 Feb 2024 723

Cumpărări directe Constanța Funding Plan Investment SRL, controlată de Bogdan-Dragoș Marinescu, fost consilier la MIPE, va consulta Primăria Independența (DOCUMENTE)

23 Feb 2024 894

Cumpărări Directe Primăria comunei Independența din județul Constanța, contract cu o firmă din Târgoviște (DOCUMENT)

20 Feb 2024 785

Cumpărări directe Constanța Firma Geodata Services, contract cu Primăria Independența, în valoare de peste 26.000 de euro (DOCUMENT)

12 Feb 2024 643

Iată cine va construi un centru cultural în comuna Independența, județul Constanța

31 Jan 2024 867

Primăria Cernavodă anunță o licitație pentru un teren de peste 190.000 mp

09 Oct 2023 1294

Licitații Constanța PG Delta Electron SRL din Năvodari va moderniza străzile din satul Olteni, comuna Independența. Contract de peste 1,11 milioane de euro (DOCUMENT)

12 Sep 2023 1223

Constanța Primăria comunei Independența cumpără produse alimentare în valoare de peste 10.000 de lei (DOCUMENT)

22 Jun 2023 1390

Primăria Cernavodă amenajează o parcare pe strada Independenței. Ce firmă se va ocupa de proiect (DOCUMENT)

02 Nov 2022 1785

Primăria Cumpăna a marcat Ziua Armatei Române! Flori pentru ostași (GALERIE FOTO)

25 Oct 2022 1116