În spijinul Ansamblului „Trandafirul Dobrogean" Primăria Crucea a dotat Căminul Cultural

Crucea_primar_Gheorghe_Frigioi_04.jpgDintre cele două oferte pe care Primăria Crucea le-a primit de la agenţii economici interesaţi să obţină contractul pentru dotarea Căminului Cultural din localitate, a fost aleasă cea a SC Senia Company 999 SRL din Constanţa, care s-a angajat să procure aparatura necesară dotării Căminului Cultural din localitate pentru suma de 62.392 de lei.

Trebuie precizat că oferta câştigătorilor a fost de 154.430 de lei fără TVA, mai puţin de jumătate din suma pe care autoritatea contractantă era dispusă să o plătească pentru această achiziţie. Banii pentru acest contract vor fi asiguraţi din fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi vor acoperi dotarea Căminului Cultural din Crucea cu instalaţie de sonorizare, 30 de costume populare, două acordeoane, trei instrumente de suflat, o chitară, două viori, un nai, o orgă, o plasmă TV şi patru reflectoare.

Contractul face parte dintr-un proiect integrat, în valoare totală de 2,5 milioane de euro, care cuprinde asfaltarea străzilor din Crucea şi Stupina, construirea unui cămin de bătrâni în Stupina şi dotarea Căminului Cultural Crucea. Contractul de finanţare a fost semnat anul trecut în luna iunie. Potrivit anunţului de atribuire numărul 146602/22.11.2011, contractul nr. 4379 a fost încheiat pe 24 octombrie. Conform datelor publicate pe www.vrajitorul.ro, firma este descrisă ca „unul dintre puţinii producători de sisteme profesionale de control şi amplificare a sunetului şi a luminii din România. Calitatea produselor a fost testată pe piaţa germană şi pe cea franceză, în prezent derulându-se o linie de export". Firma a fost deschisă în 2001 de Cheamil Aidar şi de Daniela Dumitriu, iar în prezent administrator asociat şi unic este Elisabeta Menadi. Potrivit celor declarate de primarul Gheorghe Frigioi, suma pe care a oferit-o societatea constănţeană li s-a părut şi lor suspect de mică, motiv pentru care s-a cerut sfatul specialiştilor în ceea ce priveşte componentele şi instrumentele care vor fi achiziţionate. „Ne-au spus că preţurile practicate sunt cele reale, preţul de fabrică, iar produsele sunt de cea mai bună calitate. Cealaltă firmă care venise cu aceleaşi componente, de aceeaşi marcă, a pus un preţ aproape de suma maximă pe care noi, în calitate de autoritate contractantă, o oferim", spune primarul. Toate instrumentele au fost achiziţionate pentru a le fi de trebuinţă membrilor ansamblului „Trandafirul Dobrogean", condus de Viorel Prodan. Ansamblul constituit de şapte ani este unul care şi-a câştigat recunoaşterea pe parcursul anilor participând la numeroase concursuri ori la reprezentanţii înaintea unor recitaluri cu nume mari ale muzicii populare româneşti. Ansamblul este compus din 16 perechi de dansatori, cărora li se alătură trei interpreţi de muzică populară şi mai mulţi rapsozi.

De menţionat că lucrările la căminul de bătrâni care se va ridica la Stupina vor începe în primăvară, termenul de finalizare al acestui amplasament fiind de 18 luni. Cel mai probabil, în 2013 acesta va putea fi dat în folosinţă. Capacitatea viitorului centru în care vor fi găzduiţi şi îngrijiţi vârstnicii este de 45 de locuri.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Magazinul Jumbo din Constanța a obținut un nou certificat de urbanism la primărie

17 May 2024 594

Dosar penal în cazul copiilor din județul Constanța, otrăviţi cu substanţă toxică (VIDEO)

14 May 2024 531

Alegeri electorale Cine sunt liderii centrali și din Constanța din spatele partidelor politice intrate în cursa electorală din 2024?

13 May 2024 867

Primăria Constanța Piste de biciclete și de jogging, în Parcul Tăbăcărie (VIDEO)

13 May 2024 715

Listă completă! Panourile electorale, suplimentate prin dispoziție de primar! 30 de panouri vor fi în tot municipiul Constanța

10 May 2024 629

Hotărâre BEM Ordinea finală a candidaților pe buletinele de la vot la Primărie și Consiliul Local Constanța (DOCUMENT)

10 May 2024 963

Ordinea candidaților pe buletinele de la vot la Primărie și Consiliul Local Constanța, contestată

09 May 2024 781

Primăria Constanța va monta aparate pentru exerciții fizice în Parcul Tăbăcărie

09 May 2024 505

ZIUA LIVE Candidatul PSD, Horia Constantinescu aduce schimbare în administrație. Primăria mobilă în Constanța (VIDEO)

09 May 2024 780

1878 -2024. Pe 9 iunie alegem cel de-al 55 primar al Constanței 14 candidați intră în competiția electorală pentru primărie. Iată ordinea pe buletinul de vot! (DOCUMENT)

08 May 2024 1592

ZIUA LIVE Orașul nu poate fi condus de la birou. Candidatul PSD, Horia Constantinescu lansează primăria mobilă!

08 May 2024 666

LIVE VIDEO-TEXT Cristian Popescu Piedone, prezent la Constanța pentru lansarea candidaturilor la Primărie și CJ din partea PUSL (FOTO)

08 May 2024 697

Primăria Constanța Parcul Tăbăcărie în plină amenajare – lucrări de asfaltare pe aleea de lângă Țara Piticilor (GALERIE FOTO)

07 May 2024 712

ZIUA LIVE Florin Mitroi (PNL) „Vreau să resuscităm acest județ. Cred cu tărie că pot schimba oamenii!"

07 May 2024 1227

Grand Hotel din Constanța își caută un nou proprietar. Unitatea de cazare se vinde cu 1,1 milioane de euro

06 May 2024 5463