Inaugurarea Primăriei Aliman, întârziată de racordul la energie

Aliman_primar_Gheorghe_Topalu.jpgChiar dacă noul sediu al Primăriei Aliman trebuia să fie gata de ceva vreme, lucrările de construire şi amenajare fiind deja finalizate, angajaţii nu se pot muta în clădirea nou construită din cauză că nu a fost făcut încă racordul la energia electrică.

Primarul Gheorghe Topalu spune că a înregistrat cererea pentru racordarea la energie încă de la finele lunii august, dar că nici până acum nu s-au început lucrările. „Aproape în fiecare săptămână am sunat sau am mers personal pentru a vedea care este situaţia, dacă sunt probleme, am mai completat documentaţia. Probabil merge mai greu de când nu mai suntem arondaţi cu Băneasa şi Cobadin, ci de Medgidia", spune primarul. Acesta speră ca totuşi până de sărbători situaţia să se rezolve, mai ales că firele care trebuie trase la noul amplasament sunt la doar zece metri distanţă de sediu, aşadar munca nu ar fi atât de dificilă. „Nu putem să ne mutăm înainte, mai ales că avem şi centrala termică, iar aceasta nu funcţionează decât cu energie electrică", a mai adăugat edilul.

Reprezentanţii Enel spun că cei de la Primărie au depus documentaţia de racordare înainte de a depune documentaţia pentru avizul de amplasament. „Noi le-am transmis ce documente trebuie să mai aducă. În baza de date nu apare că le-ar fi adus. După ce se dă acest aviz, se va da o soluţie tehnică, iar mai apoi, pe baza proiectului, se va face racordarea. Termenul legal pentru racordare este de 30 de zile, dar având în vedere că este o autoritate locală, acesta se va restrânge la câteva zile", spun reprezentanţii Biroului de Presă din cadrul Enel Distribuţie Dobrogea. În schimb, primarul spune că a luat act de toate solicitările primite şi că a transmis toate documentele necesare. „Probabil, aşa cum se întâmplă de obicei, procesarea documentaţiilor durează mai mult decât lucrarea în sine", a mai adăugat primarul.

Reamintim faptul că lucrările de renovare, recompartimentare şi etajare a sediului Primăriei au fost începute în octombrie 2009 şi au costat puţin peste 500.000 de lei, suma fiind plătită eşalonat de către administraţia locală, în funcţie de disponibilităţile financiare pe care le-au avut în toată această perioadă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Astăzi, 17 martie 2024, e ziua de naștere a lui Ștefan Petcu. Fostul mare fotbalist a ajuns la 67 de ani

17 Mar 2024 1507

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu la o casă din Aliman!

16 Mar 2024 812

​Rețele Electrice Dobrogea Mai mulți consumatori din Constanța, Murfaltar și Aliman, fătă curent electric miercuri

14 Feb 2024 539

Se întrerupe furnizarea energiei electrice la Aliman, județul Constanța. Lista străzilor afectate

11 Feb 2024 1092

Primăria Aliman, proiect de educație timpurie finanțat prin PNRR, derulat la școala „Dan Spătaru”

14 Jan 2024 733

O nouă afacere de creștere a ovinelor și caprinelor, în județul Constanța

06 Dec 2023 4181

RAJA Constanța Lista actualizată a localităților din județ unde nu este apă potabilă

29 Nov 2023 1030

RAJA Constanța Lista localităților din județul Constanța care nu au încă apă potabilă

28 Nov 2023 972

RAJA Constanța Ce localități din județ nu au apă la această oră

28 Nov 2023 816

Știri Constanța 60 localități cu avarii la rețeaua de energie electrică. Lista localităților fără apă

28 Nov 2023 1664

Oficial! Lista localităților din județele Tulcea și Constanța afectate de întreruperea energiei electrice

27 Nov 2023 1241

Știri Constanța azi Polițiștii constănțeni acționează în filtrele rutiere și pe principalele artere de circulație (FOTO)

26 Nov 2023 750

Cod Galben de vreme rea la Constanța Pene de curent în tot județul Constanța!

04 Nov 2023 2742

Originar din Constanța Horia Nițulescu și destinul neîmplinit al scriitorului

05 Oct 2023 1107

Personalități Constanța Dan Spătaru și amintirea eternă a muzicii sale

01 Oct 2023 1530