Modernizarea şi extinderea Şcolii Tuzla este în toi

Tuzla_primar_Constantin_Micu.jpgLucrările de reabilitare şi extindere a Şcolii Generale Tuzla sunt în plină desfăşurare.

Unitatea de învăţământ va fi modernizată integral. Lucrările cuprind atât reabilitarea întregii clădiri existente, cât şi extinderea şcolii cu şase clase noi. Potrivit primarului comunei Tuzla, Constantin Micu, în două dintre cele şase clase noi vor fi amenajate laboratoare de fizică şi chimie. „Finanţarea pentru această investiţie a fost obţinută prin intermediul Ministerului Educaţiei.

Tuzla_scoala_tuzla.jpgPe timpul desfăşurării lucrărilor, programul şcolii a fost modificat astfel încât să nu fie perturbate orele de curs", a afirmat primarul Constantin Micu. Edilul şi-a exprimat speranţa ca până pe 15 septembrie, la începerea anului şcolar, lucrările de reabilitare şi modernizare a Şcolii Tuzla să fie gata.

Biserica „Sfânta Treime", inaugurată de Paşti

Tuzla_1.jpgO prioritate a autorităţii locale din comuna Tuzla o reprezintă şi lucrările la Biserica „Sfânta Treime". Construcţia lăcaşului de cult a început în 1995, iar în momentul de faţă se lucrează la interior. „Biserica are încălzire centrală, iar în prezent se lucrează la placarea cu marmură a pardoselii. Urmează să facem şi finisajul exterior", a precizat primarul Constantin Micu, adăugând că inaugurarea bisericii va avea loc în preajma Sfintelor Paşti.

Tuzla_2.jpgÎn curând, Primăria Tuzla va monta în sensul giratoriu de pe DN 39 un avion în conservare, care va înfrumuseţa centrul comunei. Avionul ce va fi amplasat în sensul giratoriu, unde s-a construit deja un postament în acest sens, va fi ca o emblemă pentru comuna Tuzla, care dispune de un aerodrom.

O investiţie importantă pentru comuna Tuzla este şi satul pescăresc pe care administraţia locală îl va construi pe balta ce poartă numele localităţii, lucrările urmând să fie demarate în viitorul apropiat. „Aşteptăm să vină banii ca să începem lucrările la satul pescăresc", a adăugat primarul Constantin Micu. Investiţia se cifrează la aproximativ 80 de miliarde de lei vechi, fiind asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Satul pescăresc ce va fi construit pe balta Tuzla va avea pontoane şi căsuţe pescăreşti, unde turiştii se vor putea caza.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista candidaților din partea Partidului Ecologist pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 445

Farul Constanța Dorința împlinită! Micuța Miruna, suporter înfocat, a primit tricoul lui Constantin Budescu (GALERIE FOTO)

05 Mar 2024 1260

Academia Hagi 2012, pe locul șase la „Balkan Elite Cup 2024“

08 Feb 2024 2098

Procuror din Constanța, șef în Direcția Națională Anticorupție, la pensie! Mai avea doi ani din mandatul de conducere

07 Feb 2024 4334

Cu acordul Primăriei Constanța Navalex Plus SRL modifică imobilul de pe strada Bobâlna din Palazu Mare

07 Feb 2024 805

Primăria Constanța vinde șase terenuri. Două dintre ele au deja cumpărători (DOCUMENTE)

27 Nov 2023 3779

Academia Hagi, aur și bronz la Premier Junior Cup 2023 (GALERIE FOTO)

20 Nov 2023 993

ARSVOM bagă în reparații remorcherul Hercules. Iată cui i-a fost atribuit contractul! (DOCUMENT)

23 Oct 2023 959

Imobiliare Constanța Navalex Plus SRL modifică din nou blocul din Palazu Mare

12 Sep 2023 878

Procuror din Constanța, șef cu acte-n regulă în DNA, pentru trei ani! Avere și interese (DOCUMENTE)

18 May 2023 5708

Procuror din Constanța, propus șef plin în Direcția Națională Anticorupție!

14 May 2023 3981

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 15 martie 2023

16 Mar 2023 1437

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 ianuarie 2023

25 Jan 2023 1842

Oficial, de azi Procuror din Constanța, la vârful DNA!

05 Dec 2022 7578

Resursele umane ale Anticorupției ar putea fi coordonate de un procuror din Constanța!

22 Nov 2022 1697