Primăria Saraiu reia licitaţia pentru „Casa Verde"

Saraiu_primar_Bajan_Vasile.jpgAdministraţia locală a comunei Saraiu va relua procedura de achiziţie pentru investiţiile prin Programul „Casa Verde".

„S-a pronunţat instanţa şi vom face din nou licitaţia", ne-a declarat primarul comunei Saraiu, Vasile Băjan. De precizat că valoarea estimată a contractului având ca obiect „înlocuirea sistemului de încălzire cu sisteme ce utilizează energia produsă din surse regenerabile în cadrul Primăriei Saraiu" este de 400.000 de lei fără TVA. Procedura a fost demarată încă de anul trecut, însă a fost contestată şi s-a ajuns în instanţă. Acum, autoritatea locală va relua licitaţia pentru a putea realiza investiţia necesară reabilitării termice a sediului administrativ al Primăriei Saraiu. Aşadar, urmează să se stabilească o nouă dată pentru deschiderea ofertelor şi să fie publicată invitaţia de participare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

În comuna Saraiu se derulează de altfel şi un alt proiect privind utilizarea energiei verzi. Este vorba despre punerea în funcţiune a trei turbine eoliene care ar urma să asigure necesarul de energie pentru consumul public al comunei. Aşa cum arătam într-o ediţie anterioară, Primăria Saraiu va avea trei eoliene proprii, oferite de către o companie franceză ce va investi într-un parc eolian pe teritoriul comunei. Este vorba despre trei turbine eoliene, una cu o capacitate de 1,6 kW, una de 5 kW şi una de 10 kW, care vor deservi consumul public. Turbinele eoliene vor fi amplasate pe deal, mai sus de cartierul pentru sinistraţi. „Am obţinut avizul de principiu de la Enel. S-a modificat soluţia fundaţiei. Terenul pe care urmează să fie amplasate s-a dovedit a fi mai afânat şi trebuie să mergem cu fundaţia mai în profunzime", a precizat primarul Vasile Băjan.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 26 iulie 2023

27 Jul 2023 1465

Constanța Fostul rugbyst Cornel Vasile împlinește 65 de ani. Vineri, sunt și alți aniversați în sport

30 Oct 2020 3219

Constanţa. Un fost primar a fost condamnat definitiv. Cine este şi ce pedeapsă a primit

18 Dec 2019 1876

Constanța. Un fost primar a fost condamnat. Cine este și ce pedeapsă a primit

11 Jan 2018 4493

DNA Constanţa a trimis în judecată un fost primar. Şi pe fiica acestuia. Dosarul, redeschis azi

07 Apr 2017 3826

Veste proastă pentru un fost primar, bună pentru procurorii DNA Constanţa (rechizitoriu)

30 Jan 2017 2354

Vasile Băjan, fostul primar al localităţii Saraiu, trimis în judecată alături de fiica sa (rechizitoriu)

16 Dec 2016 3046

Vasile Băjan şi Ana-Maria Băjan, deferiţi Justiţiei. Iată ce spun procurorii

09 Dec 2016 4194

Veste proastă pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa (rechizitorii)

19 Sep 2016 2986

Eugen Bogatu, fostul şef al Direcţiei Domenii Portuare, trimis la închisoare de judecătorii Vasile Băjan şi Daniela Panioglu

19 Dec 2015 4147

Gheorghe Chioaru a rămas fără un picior la Constanţa Vasile Băjan a condamnat-o definitiv pe Simona Anastasia Tănase

11 Nov 2015 3684

Gică Butoiu, Robert Băjan, Cornel Vasile şi Lucian Luca îşi sărbătoresc astăzi zilele de naştere (galerie foto)

30 Oct 2015 4385

Said Baaklini a cerut sesizarea Curţii Constituţionale în dosarul UCM Reşiţa

16 Jul 2015 2089

Baaklini, Bogatu, Chebuţiu şi Preda, menţinuţi sub control judiciar de ginerele fostului preşedinte al CJC şi al PD (document)

10 Jun 2015 3506