01 Apr, 2021 14:34
1778
„Ziua Păsărilor este unul dintre evenimentele emblemă ale Societății Ornitologice Române, care, în cei 27 de ani de când este organizat, a reușit să strângă mii de participanți. La SOR, an de an, sărbătorim Ziua Păsărilor alături de iubitorii de păsări și natură. Chiar dacă nici în acest an nu ne putem întâlni cu toții în natură din cauza măsurilor de restricție impuse de autorități, tot ne vom bucura de păsări, doar că, de data aceasta, doar în mediul online. Printre activitățile pe care le-am pregătit pentru această zi specială se regăsește un filmuleț de inițiere pentru recunoașterea celor mai comune specii de păsări pe care le putem vedea în orașe. După ce învățăm cum să le recunoaștem, urmează să exersăm cunoștințele abia învățate printr-un quiz pentru începători. Nu i-am uitat nici pe împătimiții păsărari și am organizat un quiz și pentru ei”, spune directorul executiv al SOR, Dan Hulea.
Cele mai indicate locuri pentru „birdwatching”, potrivit SOR
Persoanele care doresc să participe la activități de observare și identificare a păsărilor o pot face în zone specifice, precum râuri, lacuri naturale sau de acumulare, mlaștini și păduri. Iată câteva recomandări concrete:
Dobrogea – Vadu, Năvodari, Techirghiol, Cheile Dobrogei
Muntenia – Comana, Balta Albă, Grădiștea, Lacurile de baraj de pe Argeș, Bistreț, Lacurile de baraj de pe Olt, Maglavit
Moldova – Jijia-Miletin, Pângărați-Vaduri-Bâtca Doamnei, Lacurile de baraj de pe Siret, Mața-Cârja-Rădeanu
Transilvania – Lacurile de baraj de pe Olt, Sânpaul, Iernut, Cipău, Zona Zau de Câmpie – Tăureni,
Banat-Crișana – Lunca Turului, Aleșd, Cefa, Lunca Mureșului, Satchinez.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: