15 februarie. Ziua Mondială a Hipopotamilor



Ziua Mondială a Hipopotamilor este marcată anual pe 15 februarie, fiind un prilej de a aprecia aceste creaturi masive, care petrec mult timp în apă.

Specia a evoluat în Africa cu circa 8 milioane de ani în urmă, iar în prezent trăiesc în țări precum Tanzania și Zambia, fiind înrudite cu balenele, delfinii și marsuinii.

În 2006, Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN) a clasat hipopotamii drept specie vulnerabilă după ce a stabilit că populaţia a scăzut cu până la 20% în ultimele două decenii.

O mare amenințare fiind reprezentată de vânătoarea și braconajul acestora pentru dinții din fildes și carne. Totodată, seceta a dus la pierderea habitatului hipopotamilor. 

În greaca veche, cuvântul hipopotam înseamnă „cal de apă'', un nume potrivit pentru aceste fiinţe care îşi petrec cea mai mare parte în apă, dar care, în mod surprinzător, nu ştiu să înoate. 

Unul dinte motivele pentru care hipopotamii petrec atât de mult timp sub apă este pentru a-şi proteja pielea de razele soarelui și se răcoresc tăvălindu-se în nămol. 

Deși hipopotamii pot cântări și 1.300 de kilograme sunt foarte rapizi și pot alerga cu circa 30 de kilometri pe oră, scrie Agerpres

Hipopotamii sunt foarte periculoși. De natură agresivă, ucid aproximativ 500 de oameni în fiecare an în Africa, fiind înzestrați cu colți masivi. 

foto: Edgar López
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.