20 iunie - Ziua Mondială a Refugiatului. Câte cereri de azi au fost înregistrate anul acesta în România?

Ucraineni în Vama Isaccea Foto ZIUA DE CONSTANȚAÎn această săptămână, la nivelul centrelor regionale de proceduri și cazare a solicitanţilor de azil din subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări, ofițerii de integrare cu sprijinul organizațiilor nonguvernamentale partenere organizează diverse activități pentru marcarea Zilei Mondiale a Refugiatului, celebrată anual la data de 20 iunie. Scopul acestor activități este promovarea, cunoaşterea şi respectarea diversităţii culturale, etnice, lingvistice, sociale şi a valorilor democratice.

 

An de an, la data de 20 iunie este celebrată Ziua Mondială a Refugiatului, reprezentând curajul şi rezistenţa a milioane de persoane forţate să-şi abandoneze casele din cauza conflictelor şi abuzurilor asupra drepturilor omului. Unele dintre acestea ajung în România, în căutarea unui loc care să le ofere protecție și în care să-și reclădească o nouă viață.

Pentru a marca această zi, Inspectoratul General pentru Imigrări organizează pentru refugiații din centrele aflate în administrare, o serie de activităţi menite să promoveze cunoaşterea şi respectarea diversităţii culturale, etnice, lingvistice, sociale, precum şi a valorilor democratice.

Astfel, în Centrele Regionale de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil din București, Galaţi, Giurgiu, Maramureș, Rădăuți şi Timișoara, cu sprijinul organizațiilor nonguvernamentale partenere, se vor organiza sesiuni informative, competiții sportive, drumeții, activități cultural artistice și recreative, ce prilejuiesc familiarizarea cu valorile, tradițiile și obiceiurile românești.

Ziua Mondială a Refugiatului reprezintă un prilej de conștientizare a situației milioanelor de persoane deplasate forțat din cauza conflictelor. Marcarea acestei zile reprezintă, totodată, un moment de reflecție asupra provocărilor și eforturilor derulate de toți actorii implicați în vederea identificării unor soluții durabile la problematica refugiaților.

Conform datelor statistice din anul 1991 și până în prezent, aproximativ 71.000 de persoane au solicitat azil în România, fiind originare din aproape 70 de state ale lumii.

În anul 2023 au fost înregistrate 5406 cereri de azil. De la începerea conflictului din Ucraina, 4418 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România și beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18 martie 2022 și până la data de 19 iunie a.c. au fost emise 135.833 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare.

 

Începând cu 4 decembrie 2000, prin Rezoluţia 55/76, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a decis să onoreze destinele a milioane de oameni care, forţaţi de conflicte violente sau diverse forme de persecuţie, îşi părăsesc locul natal pentru a urma drumul refugiului.

În complexitatea fenomenului migraţiei există o distincţie clară între migrant şi refugiat. Migrantul alege să plece din ţara de origine, temporar sau definitiv, din motive de ordin economic, familial, social sau cultural, iar refugiatul este forţat să-şi părăsească ţara natală, de cele mai multe ori, din cauza unor stări conflictuale. De altfel, în cazul refugiaţilor statele au obligaţia să le ofere protecţie împotriva returnării în ţara de origine, acces efectiv şi neîngrădit la procedura de azil, precum şi o serie de forme de asistenţă (materială, medicală, socială).

Garantarea acestor drepturi derivă din Convenţia de la Geneva din 1951 şi Protocolul de la New York din 1967, instrumente internaţionale pe care România le-a ratificat în anul 1991. După această dată, ţara noastră a început construirea treptată a unui sistem naţional de azil, în concordanţă cu obligaţiile asumate la nivelul comunităţii internaţionale și, totodată, ne-am exprimat solidaritatea față de statele europene care se confruntă cu aflux de migranți, contribuind la eforturile internaționale de relocare a acestora.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată care sunt noile modificări aduse aplicației portal al Inspectoratului General pentru Imigrări

17 Apr 2024 451

Polițiștii de imigrări din Constanța au escortat patru bărbați la aeroportul Henri Coandă. Iată pentru ce

11 Apr 2024 508

Trei femei din Etiopia, depistate în județul Constanța în situații ilegale. Ce măsuri au luat polițiștii de la Imigrări

16 Feb 2024 698

14 străini din Bangladesh, Sri Lanka, Egipt și Pakistan, îndepărtați sub escortă de polițiști

28 Jan 2024 651

IGI Aproape 5.000 avize de muncă eliberate de polițiștii de imigrări timp de trei săptămâni

25 Jan 2024 617

Bilanțul polițiștilor de imigrări, în ultimele 72 de ore

22 Jan 2024 596

IGI Acțiunile polițiștilor de imigrări în ultima săptămână

19 Jan 2024 565

Câți cetățeni din Ucraina au cerut azil în România de la începutul războiului?

18 Jan 2024 617

IGI Trei străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

18 Jan 2024 679

Peste 350 de cetățeni străini depistați în situații ilegale în luna decembrie 2023

17 Jan 2024 629

IGI Peste 900 de cereri soluționate de polițiștii de imigrări în weekend

15 Jan 2024 633

IGI Peste o sută de străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

15 Jan 2024 580

IGI 21 de străini îndepărtaţi sub escortă de poliţiştii de imigrări, în ultimele 24 de ore

12 Jan 2024 575

5 străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări în ultimele 24 de ore

11 Jan 2024 595

IGI Sute de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare emise în luna decembrie 2023

10 Jan 2024 621